Aveam aproximativ 10 ani când, mergând cu bunicii la pescuit, la Surduc (era ceva obişnuit în acea perioadă), ne-am trezit în faţa unei situaţii inedite pentru mine: drumul era închis, datorita unei competiţii auto denumită Raliul Banatului. Era momentul în care făceam cunostinţă cu acest sport atât de plin de adrenalină, pasiune, concentrare şi descărcare emoţională, în lupta împotriva obstacolelor puse de natură şi organizatori. Nu reţin foarte multe detalii din ziua aceea, poate şi pentru că eram ţinut la distanţă de drum, iar între mine şi minunea ce se desfaşura pe ceea ce aflam mai târziu că se numea probă specială se interpuneau fel de fel de spectatori indiferenţi la disperarea cu care încercam să văd şi eu ceva printre ei.
Au trecut câţiva ani până să asist în mod oficial ca spectator, iar factorii ce mă împiedicau să o fac erau mulţi, începând de la faptul că nu aveam de unde să mă documentez pâna la faptul că nu prea îşi permiteau parinţii mei luxul de a se deplasa în diferite locaţii doar ca să-mi facă mie “moftul” ăsta. M-am mulţumit să merg cu bicicleta pâna la Surduc de fiecare dată când auzeam că va avea loc etapa din Banat.
Primul raliu pe macadam la care am asistat a fost tot Raliul Banatului, în 2001, când două din probele speciale s-au desfăşurat pe tronsonul Izvorul lui Miron-Pietroasa-Crivina de Sus.
Un an mai târziu am reuşit să pun mâna pe un aparat foto compact cu film (săpunieră 😀 ), mi-am cumpărat două filme şi le-am consumat cu ocazia a două etape, cea de la Surduc şi cea de la Sibiu (unde din păcate am ajuns abia la finalul raliului). Rezultatul a fost mai mult decât dezastruos, dar totuşi am găsit câteva cadre care meritau păstrate:
În 2004 aveam achiziţionat un aparat compact digital (tot săpunieră, dar fără film). Bineînţeles că mi-am încercat norocul şi cu ăsta:
“Treaba” a devenit serioasă din momentul în care mi-am luat maşină, în sfîrsit eram capabil să mă mişc liber şi să fiu prezent la tot mai multe evenimente de acest gen. Încă nu aveam un aparat foto adecvat, aşa că (prin 2009) am apelat la amabiliteatea unui coleg şi amic (Cristi, multumesc încă o dată 🙂 ), cu al cărui Canon PowerShot S3 IS m-am înfiinţat pe probele de la Cluj şi Sibiu, ocazii cu care dorinţa de a achiziţiona un SLR a crescut simţitor. M-am concentrat mai mult pe încadrare, pentru că ştiam că din punctul ăsta de vedere pot obţine mai mult decât cu vechiul meu Kodak DX3500, iar raportat la calitatea imaginii nu mă puteam apropia de rezultatele unui SLR.
Valentin Porcisteanu/Dan Dobre – Mitsubishi Lancer EVO 9
Claudiu David/Mihaela Beldie – Mitsubishi Lancer EVO 9
Marco Tempestini/Dorin Pulpea – Peugeot 207 S2000
Constantin Aur/Karoly Borbely – Mitsubishi Lancer EVO 9
Edwin Keleti/Victor Ponta – Renault Clio R3 Maxi EVO
Ciprian Petcu-Urasi/Ion Bondane – Mitsubishi Lancer EVO 9
Jerome France/Marie France – Renault Clio R3
Alexandru Krepelka/Bogdan Alexandru – Dacia Logan
Gunther Graef/Cristian Sever Cibu – Toyota Celica 205Inevitabil a urmat intrarea în lumea DSLR. Lumea din faţa mea, văzută prin vizorul aparatului arăta cu totul altfel, dar cel mai important era că şi rezultatele erau vizibil mai bune. Iniţial am avut norocul să pot utiliza un Nikon D5000, iar mai apoi, cu o zi înainte de Raliul Aradului 2011 mi-am achiziţionat un Nikon D90 a cărui inaugurare a avut loc în praful Super Specialei de a doua zi.
Urmatoarea galerie conţine fotografii făcute atât cu D5000, cât şi cu D90 la etapele din Brasov, Cluj, respectiv Arad, anul 2011:
Bineînteles că oricât ai vrea să rămâi imparţial, n-ai cum să fi pasionat de un sport fără să ai şi sportivul sau sportivii preferaţi. Era clar că ajung şi la subiectul ăsta şi să spun că sunt fanul lor: Alina Carmina Bunica, Valentin Porcişteanu şi Dan Dobre. Ştiu ce gândiţi acum, dar înainte să trageţi concluzii pripite hai să vă explic!
Pe Alina am admirat-o întotdeauna pentru curajul de a se “bate” cot la cot cu băieţii şi indiferent ce ar zice oricine, chiar cred cu tărie că ar putea arăta mai mult dacă ar avea parte de sezoane complete şi de material de concurs adecvat. S-a văzut deja diferenţa când a trecut de pe Saxo pe C2R2.
Stilul de pilotaj a lui Vali a început să-mi placă în timp ce urmăream filmările on-board pentru a asculta dictarea lui Dan Dobre (da, au şi co-piloţii fanii lor!!). Modul lui de dictare şi calmul de care dă dovadă în situaţiile critice m-au impresionat întotdeauna la el. Mi se pare că e “perechea perfectă” a lui Vali în maşina de concurs şi cred că dacă s-ar separa, ar fi foarte greu pentru Vali să se acomodeze cu un alt co-pilot. So … după ce am văzut câteva filmari on-board l-am studiat mai bine pe Vali şi de afară şi mi-a plăcut … mult, foarte mult! E spectaculos când situaţia îi permite, nu se pierde în situaţii limită, foarte tactic şi spectaculos! Am zis spectaculos? Da! Nu contează, mai zic: e spectaculos!!!
Cel mai frumos cadou
La sfârşit vreau să scriu câte ceva despre cele mai frumoase cadouri de ziua mea pe care le-am primit vreodată pâna acum. Acestea sunt: în 2010, la 3 zile după aniversarea zilei mele de naştere Alina şi Vali mi-au luminat duminica … Alina pentru că fără ea n-aş fi avut tupeul să-l deranjez pe Vali cu propunerea de a mă da o tură de circuit (Arad) în dreapta lui, iar Vali pentru că a acceptat propunerea şi mi-a oferit momente de neuitat, care mi-aş dori să se repete 😀 ! Şi asta în ziua în care am avut plăcerea să-i cunosc personal (practic atunci mă vazuseră prima oara)!! Încă o data mulţumesc mult!
Al doilea cadou la care făceam referire mai sus este un Nikon D90, primit anul acesta, din partea familiei mele. 🙂 Nu l-am fotografiat, dar acest blog va contine multe fotografii realizate cu el.
Go on ! :))
Adrenalina,ai ? Like ! 😛
Super poze,ai stil. 🙂
Felicitari si sper sa ne vedem pe probe tu ca fotograf iar eu….sti tu pe unde :)))
Multam!
@Florin, eu oricum merg pe probe ca spectator si fotograf freelancer. Iar tu sa faci bine sa ajungi acolo unde zici!