Da! Aşa m-am simţit când am ajuns pe Muntele Mic sâmbăta trecută… şi la propriu şi la figurat. Dacă-l întrebaţi pe Adi, el va spune că s-a simţit în al nouălea cer, dar de fapt se afla pe o pârtie de ski şi puţin deasupra norilor! 😀
Am planificat deja de multişor excursia asta, aşa că nu mai suporta amânare mai ales pentru că ne doream cu ardoare să schiem (din nou) la Muntele Mic. Schiurile deja începuseră să se plictisească la (doar) două săptămâni după ultima escapadă pe pârtia de la Gura Humorului (vezi articolul aici) aşa că sâmbătă ne-am trezit cu noaptea-n cap, ne-am echipat şi am pornit spre telescaun.
Nu ştiu, parcă am impresia că de fiecare dată când merg acolo peisajele sunt schimbate faţă de cum le ştiu eu, iar urcarea cu telescaunul întotdeauna mi se pare că e mai scurtă decât mă aşteptam. De data asta, în ciuda faptului că pe platou bătea un vânt de simţeai că-ţi despică pielea şi a faptului ca iniţial m-am gândit să nu scot aparatul foto până după ce ajung sus, la vederea peisajelor ce se aşterneau în toate părţile, m-am trezit aproape instinctiv cu degetele pe butoane şi cu privirea căutând cadre în toate direcţiile.
Ajunşi sus, vântul tăios ne făcea să ne gândim la aşternuturile călduroase pe care le-am lăsat acasă, dar marea de nori de la picioarele noastre mi-a acaparat toată atenţia şi doar clăparii din picioare mi-au amintit că am de gând să şi schiez.
În ciuda eforturilor depuse de administratorii pârtiilor, acestea nu se prezentau în aceeaşi stare impecabilă descrisă de mine într-un articol din trecut şi asta tot datorită vântului napraznic care viscolea zăpada. Cu toate astea, parea că nimeni nu se lasă afectat, iar pârtiile erau din ce în ce mai animate de schiori mai mult sau mai puţin experimentaţi.
După ce am tras tradiţionala trântă în modul caracteristic mie (stând pe loc 😉 ) şi când ne-am dat seama că fetele începeau încet să se transforme în două statuete de gheaţă aşteptându-ne pe noi am făcut o ultimă coborâre şi ne-am îndreptat spre casă.
Avand in vedere ca blogul acesta naste din dorinta ta de a vedea reactia persoanelor vis-a-vis de fotografiile tale,ma simt obligata sa-ti spun si parerea mea.. 🙂 Blogul e minunat … ,si nu spun asta doar datorita fotografiilor postate…ci si a modului tau de a relata senzatiile ce starnesc in tine aceste locuri…Continua sa faci ceea ce faci cu aceiasi pasiune… si totul va fi OK 🙂
Multumesc! 🙂 N-am talent de narator, dar mi se parea aiurea sa "arunc" fotografiile aici si sa zic ceva de genul "Nah, luati de-aici!". Asa ca ma straduiesc…si am s-o fac mai des. 😉