Schiurile, clăparii şi bagajele erau deja pregătite, când, aruncând o privire afara am observat că a început să ningă. Ştiam că la Arieşeni era deja zăpadă, dar faptul că se mai adăuga un strat pe pârtie, nu putea să fie decat de bun augur şi asta ne bucura, chiar dacă ne aştepta un drum de câteva ore pe soselele patriei. Dimineaţă urma să constatăm că drumarii chiar erau la datorie şi că singurul lucru obositor la volan era ninsoarea care încă nu se oprise.
În consecinţă călătoria a decurs fără evenimente neplăcute, iar după ce am ajuns la destinaţie, ne-am salutat gazda, ne-am echipat corespunzător şi ‘ţuşti’ … spre pârtie. Eram pentru prima oară la Arieşeni şi ne omora nerăbdarea să schiem pentru prima oară în iarna asta, aşa că, fără să studiem prea mult zona am căutat un loc de parcare şi ne-am îndreptat spre pârtie (pârtia Vârtop, jud. Alba). Abia mai târziu am aflat că există o pârtie şi în cealaltă parte a indicatorului ce semnaliza limitele de judeţ dintre Bihor şi Alba.
Vechea pârtie de la Vârtop se prezenta într-un mod obişnuit pentru o pârtie de pe plaiurile mioritice, cu fel de fel de buticuri si tarabe la bază, teleschi pentru transportarea schiorilor spre vârf şi cu o suprafaţă denivelată, fapte care nu ne-au împiedicat să ne bucurăm de primele coborâri pe schiuri din aceasta iarnă şi de peisajele superbe ce se aşterneau la picioarele noastre, odată ajunşi în vârf.
Surpriza plăcută avea să vină a doua zi, în 31 decembrie, când am hotarât să schiem pe cealaltă pârtie, numita Piatra Grăitoare. Ajuns la baza pârtiei pot să spun cu mâna pe inimă că m-am simţit în altă lume faţă de ziua precedentă. Aici urcarea se făcea cu telescaun (unul modern cu patru locuri), accesul pe acesta făcându-se cu o eticheta cu cod de bare, existau indicatoare şi anunţuri la tot pasul şi anunţuri acustice care se puteau auzi şi pe pârtie, pârtie care era nivelată şi îngrijită, iar la baza ei (lucru foarte important) exista toaletă curată şi bine întreţinută, la care nu era nevoie să astepţi jumatate de ora la coadă! 😀 Nu în ultimul rând, instalaţia de nocturnă era bine amplasată şi impunatoare, vizibilă chiar şi de la 30 de km depărtare.
E lezne de înteles de ce am hotarât ca urmatoarea zi (prima zi a noului an) să o petrecem pe aceeaşi pârtie, şi cum nu m-am dezlipit aproape nici un moment de aparatul foto, mai jos vă supun atenţiei încă un album.
Şi dacă am amintit punctele forte de aici, mi se pare corect să amintesc şi minusurile: nu ştiu din ce cauză proiectanţii acestei pârtii au uitat să introducă în plan cosurile de gunoi (cu greu am găsit un minuscul cos de gunoi improvizat de doamna de la casierie) şi poate asta era şi scuza celor care s-au descotorosit de peturi şi pachete de ţigari goale în mijlocul sau la marginea pârtiei. Dacă baza pârtiei Vârtop e plina de mici fast food-uri şi tarabe, aici, la Piatra Grăitoare nu găseşti nici măcar de unde să-ţi cumperi o cafea sau o sticlă de apă.
Data de 2 ianuarie 2012 însemna ziua plecării, moment în care trupa s-a destrămat, o parte alegând să meargă direct spre casă, iar restul, unii pentru ultima oara pe pârtie, iar altii la plimbare cu sania trasă de cai.
În drum spre casă nu m-am putut abţine să nu iau un cadru cu indicatorul spre Tomeşti, jud. Hunedoara şi câteva cu asfinţitul aşternut în faţa noastră în dealul Coşeviţei.
Datorita noi tale pasiuni fac si eu cunostinta cu locuri pe care nu le-am vazut.Mersiiii.