M-am încăpătânat să postez ceva şi despre Crăciun, cu toate că în momentul ăsta sunt total lipsit de inspiraţie şi chiar dacă am început să scriu, încă simt că habar nu am cum o sa duc la capăt această postare! 🙂

Niciodată n-am conceput să-mi petrec Crăciunul altundeva decât acasă, la Tomeşti. Acolo am avut primul contact cu zăpada, am facut primul om de zăpadă împreună cu tatăl meu, am învăţat să ma dau cu sania şi să patinez; acolo mi-am pus primul semn de întrebare despre existenţa lui Moş Crăciun când, ascuns sub masă şi spunându-i poezia, am observat că acesta purta ghetele bunicii mele 😀 ; acolo miroase a sarmale exact în momentul în care dubăii vin încolonaţi pe drum şi înviorează toată valea cu sunetul dubelor, iar mama ne aşteaptă în prag cu casa plină de aranjamente de Crăciun, de bunătăţi de tot felul şi cu bradul împodobit şi parcă nerăbdător să ne audă colindând şi să ne ofere cadourile de sub el.

În fiecare an mă străduiesc să ajung în Tomeşti înaintea dubăilor, dar anul acesta am ajuns în acelaşi timp cu ei:

După o cură de dube şi câteva cadre capturate pentru a le posta pe tomeşti.ro (aici şi aici) ca să se poata bucura de ei şi tomeştenii care n-au putut veni acasa de sărbători, m-am îndreptat spre casă, pentru a petrece timpul cu familia şi să primim colindătorii, iar mai târziu să urmeze o nouă repriză de dubăi. Din păcate zăpada a lipsit, aşa că m-am limitat la a fotografia aranjamentele de Crăciun facute de mama.

În prima zi de Crăciun a urmat vizita în satul bunicilor şi pentru că şi acolo ne-am întâlnit cu dubăii, n-am rezistat tentaţiei de a-i urma, mai ales că îmi era cunoscut faptul ca fiecare trupă de dubăi, din fiecare sat are propriul ritm şi alte elemente caracteristice pentru a se deosebii de celelalte trupe.

Şi dacă laitmotivul acestei postări au fost dubăii, închei exprimându-mi speranţa ca în 2012 voi avea plăcerea să-i urmăresc şi pe cei din Baloşeşti şi Româneşti.