Tapia. Un sătuc din estul judeţului Timiş, la câţiva kilometrii de Lugoj. Un sat rămas în anonimat ca cele mai multe sate din România, deşi pământul musteşte de istorie, aici desfăşurându-se în trecut lupte daco-romane cum ar fi Bătălia de la Tapae. De fapt de aici se trage şi numele de Tapia şi probabil că aceste bătălii s-au întins şi pe locul în care se desfăşoară unul dintre cele mai vechi concursuri de XCO din ţară.
Cupa Concordia a ajuns la cea de-a XVIII-a ediţie şi de câţiva ani buni traseul pe care se concurează e amenajat în pădurea de lângă Tapia. După o urcare în câmp deschis sub soarele arzător de iunie te bucuri când intri în pădurea care te întâmpină cu poteci şerpuinde printre stejarii nu prea grosi, dar înalţi. Confortul e însă doar aparent, pentru că pe nesimţite potecile primitoare se transformă în râpe abrupte în unele zone şi în adevărate canioane în miniatură în partea de final de tură. În ceea ce priveşte umbra … frate! Am impresia că în padurea asta nu gaseşti un petec de pământ unde să fie doar soare sau doar umbră! Iar dacă traseul le dă bătăi de cap concurenţilor, mozaicul ăsta de umbre plus zone însorite pe metru patrat mie ca fotograf mi-a facut întotdeauna viaţă grea. De parcă stejarii ar avea oglinzi mici în loc de frunze; oglinzi care se rotesc după tine şi când ai impresia că ai reuşit să te cuibăreşti la umbră, HAŢ!, te trezeşti brusc cu soarele direct în creştetul capului.
La evenimentele organizate de Clubul Concordia îmi place foarte mult faptul că în cadrul festivităţii de premiere sunt aduşi în faţă şi voluntarii care au contribuit la buna desfăşurare a evenimentului. Fără voluntari ar fi foarte greu sau poate chiar imposibil să duci cu brio până la capăt un astfel de eveniment şi din păcate mulţi organizatori uită complet de aceştia la final.
Tot în cadrul festivităţii de premiere am mai aflat ceva. Am aflat despre oameni care ajută oameni. Şi nu, nu e vorba despre milionari care donează 0,0001% din avere în faţa camerelor de luat vederi, ci despre oameni simplii (dacă pot fi numiţi aşa) care fac eforturi să ajute şi dacă îi rogi să-ţi povestească o fac cu modestie şi îi simţi puţin stânjeniţi. Silviu Cadia a mers pe bicicletă până în Iran pentru a strânge fondurile necesare efectuarii unei intervenţii chirurgicale de care avea nevoie o fetiţă de 3 ani. Şi a reuşit !!
Aceştia sunt românii pe care trebuie să-i admirăm şi să ne lăudăm cu ei de câte ori avem posibilitatea!
Cum pot sa salvez pozele cu mine?
Va rog sa ma contactati la valivasiliu.foto@yahoo.ro sau in mesaj privat la https://www.facebook.com/SportAndOutdoorPhotograp…