A treia etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă a avut loc teoretic acasă la Brâncuși, însă practic nu a fost deloc așa. Și nu datorită faptului ca drumul de legătură dintre Novaci și Rânca se află la cel puțin 60 de km distanță de Hobița, localitatea unde s-a născut marele sculptor român, ci pentru că acesta s-a simțit acasa mai degrabă în Franța, acolo unde a plecat dezamăgit fiind de lipsa de respect pentru el și munca depusă. Alții aveau impresia că știu mai bine ce trebuie el să facă cu opera sa și la un moment dat, ca multe alte valori românești ”Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar […] și dus am fost, pomenind de mama lor.”
Am ajuns la Novaci duminică dimineața devreme, după încă o noapte nedormită petrecută pe drumurile patriei. În parcul de service era deja agitație, iar la mașina tricoloră a lui Lucian Răduț se lucra de zor, semn că și acei mecanici au avut parte de o noapte albă. Coloana de mașini ce se îndrepta spre traseul foarte tehnic și cu o diferență de nivel impresionantă (342 m conform organizatorului), era învăluită de o aură de nerăbdare pentru că se prefigurau patru urcări spectaculoase pe ”bucata” de 5 km din Transalpina ce a găzduit evenimentul.
Cu aceeași nerăbdare am așteptat-o și noi pe doamna care trebuia să ne aducă ecusoanele și cu care am avut o colaborare foarte bună, deși noi eram cei care din motive personale ne-am aflat în imposibilitatea de a fi prezenți de vineri pentru a ridica acreditarea de presă. Aceasta a sosit exact la ora stabilită telefonic, cu toate că oboseala cauzată de munca din ultimele zile era lezne de observat pe chipul dânsei.
Muncă, oboseală, eforturi depuse uneori la limită … toate astea le uiți la ora startului și sunt înlocuite de pasiune, concentrare și plăcere, indiferent că ești pilot, spectator, oficial sau organizator.
Așadar, startul zilei s-a dat odată cu prima manșă de recunoașteri (a IV-a manșă a etapei) și dacă aceasta a decurs fără evenimente deosebite pe traseu, cea de-a doua urcare avea să se întrerupă de două ori datorită unor ieșiri în decor, a doua cauzând chiar oprirea manșei care ar fi coincis și cu prima manșă de concurs la CNVC2D.
Andrei Dumitrescu cu al său monopost Tatuus și-a adjudecat prima și singura manșă de concurs, câștigând astfel Cupa Gorjului. El a fost urmat pe podium de Lyuben Kamenov, pe Mitsubishi Lancer Evo VIII și de campionul en-titre Cuzma Bogdan cu al său impresionant eleron montat pe superbul Mitsubishi Evo IX.
La CNVC2D cel mai bun timp a fost obținut de către Claudiu Orha pe Mitsubishi Colt, urmat de Zoltan Martincsek și Marius Bălteanu.
Nu-s dus de prea multe ori pe la coastă ca să-mi permit să aștern vreo părere referitor la anularea celei de-a doua manșe de concurs și încă nu se știe nici cine a luat această hotărâre. Cert e însă că a stârnit foarte multe controverse și reacții negative în rândul piloților. Vreau să revin totuși la subiectul de la începutul articolului: respectul.
Scriam în urmă cu ceva timp despre lipsa totală de respect față de spectatori și afirmam că în ritmul ăsta motorsportul românesc va deveni ”o afacere de familie în care ei organizează pentru ei, ca să se dea ei, să-și etaleze sponsorii între ei și la final să se aplaude tot între ei”. Eh, tre’ să recunosc faptul că m-am înșelat grav în această privință și putem constata că lipsa de reacție la modul în care e tratat spectatorul duce încet, încet la perpetuarea acestui fenomen și îi face pe unii să arate aceeași lipsă de respect și față de piloți, față de Federație și chiar față de munca și eforturile colegilor lor din organizare care chiar se străduiesc să fie totul ok.