Am aşteptat cu drag, ca în fiecare an, acest eveniment sportiv unic în vestul ţării şi tocmai din acest motiv am să-mi permit să încep articolul într-o notă puţin mai subiectivă şi nu tocmai pozitivă. De ce? Pentru că în loc să trântesc aici un comunicat de presă şi 1000 de poze cu un sfert de roată si trei sferturi de cap, prefer să postez fotografii gândite şi muncite, încadrate de impresii şi trăiri povestite pe scurt. Iar trăirile nu pot fi altfel decât subiective. 🙂
Stii? Atunci când cineva e mic şi îl ajuţi (aşa cum poţi tu) în ceea ce face ai aşa … un sentiment de mulţumire când vezi că totul a ieşit bine. Ajutorul acordat de tine e constant, an de an şi devine ceva firesc, iar când cel mic devine mare tu rămâi undeva într-un plan foarte îndepărtat, o certitudine indiferent de circumstanţe. Tu ai promis şi se ştie că îţi onorezi promisiunea, în rest … la anul, sau poate peste doi sau trei ani, sau poate niciodata, din moment ce ai ajuns să ceri ajutor ca să ajuţi şi să fi trimis elegant la plimbare.
Am scris asta pentru ca sâmbătă dimineaţa a fost pentru a doua oară anul acesta când m-am simţit aşa. Stăteam lângă maşina care nu pornea, cu echipamentul foto pregătit şi cu un “nu ştiu, vedem” răsunând în cap. Primul instinct a fost să mă întorc la somn şi să îmi petrec ziua alături de familie. Dar eu am promis şi de asta trebuie să încerc până în ultimul moment. Norocul meu a fost că încă mai există în ţara asta mecanici care îşi respectă munca şi clienţii, iar unul din ei e Marian, care a răspuns foarte prompt apelului meu şi a făcut posibil ca eu să mă pot îndrepta spre traseu cu 20 de minute înaintea startului. Aşa că dacă aveţi nevoie de serviciile unui service auto din Lugoj, contactaţi-mă cu încredere şi am să vă îndrum spre locul potrivit.
Voiam să închei aici gândurile pesimiste, dar evenimentele de pe traseu mă fac să vreau să aştern şi câteva rânduri referitoare la comportamentul unora dintre sportivi. Poate o să spuneţi că-s dus cu pluta, că mi se întâmplă destul de des să dau de oameni din aştia, sau poate că e pur şi simplu faptul că nu mai pot suporta ignoranţa, nepăsarea şi lipsa de respect de care ne lovim tot mai des în România.
Vreau să spun doar atât: Nu, amice! Dacă faci parte dintr-o echipă şi ai echipament şi număr de concurs nu eşti implicit vreo vedetă sau vreun campion! Şi chiar daca ai fi, asta n-ar însemna nici că maşinile de pe margine sunt suport pentru bicicleta ta şi nici nu ai avea dreptul să mă tratezi fără respect. Chiar dacă poate eram singurul fotograf oficial fără ecuson, să ştii că eu munceam acolo şi nu mă prăjeam la soare pentru a lua cadre cu fundul tău care se fâţâia în faţa obiectivului meu. În concluzie aceeaşi lipsă de respect le-ai arătat şi colegilor de concurs. Şi sincer, după ce ţi-am adresat aceeaşi întrebare de două ori şi m-ai ignorat total … chiar te aşteptai să te rog frumos să te fereşti din cadru? Şi culmea! Nu eu sunt de vină că ai abandonat! Deci puteai liniştit să-ţi descarci nervii şi frustrarea (firească dealtfel) pe un copac sau un cap de pod. 😉 Tu eşti imaginea echipei tale, a oraşului inscripţionat pe echipament şi a eventualilor sponsori ale căror logo-uri le porţi. Comportamentul tău îi afectează pe toţi aceştia. Oare când o să conştientizaţi asta?
Ufff! Acum că m-am descărcat, să scriu câteva cuvinte şi despre concursul propriu-zis, deşi nu ştiu ce aş putea scrie fără să repet postările din anii trecuţi.
Au fost aceeaşi organizatori care per ansamblu au dat dovadă de acelaşi profesionalism şi entuziasm. Concursul a avut parte de un traseu frumos, bine gândit şi bine marcat, chiar dacă a fost nevoie ca unele tronsoane să se parcurgă de două ori. Importanţa evenimentului e tot mai mare, dovadă fiind atât numărul participanţilor (aprox. 250), valoarea acestora, cât şi reacţiile pozitive de la final.
Canicula a devenit deja tradiţională la acest eveniment, de aceea eu zic că îmi doresc să vad o Cupă Max Ausnit pe ploaie.
Spre final am constatat că organizatorii s-au gândit până şi la timpii morţi dintre finish şi premiere şi au pregătit un concert de jazz cu Lucian Crista Quartet .
Sal, ma intereseaza poza cu numarul 32 din b_09001 si daca mai sunt altele cu mine in prim plan de asemenea. Cum procedez sa o am?
Am citit, dar tot nu am inteles nimc …fotograful e frustrat pe ciclisti ?:)) WTF lmao ..chiar ca e sfarsitul lumii.
Daca asta ai inteles … cred ca orice explicatie e inutila. 🙂