În urmă cu aproximativ o lună am observat că s-a început în mijloacele de informare media o campanie pro vaccinare a copiilor din România; campanie care a debutat relativ timid, iar în scurt timp a devenit destul de agresivă. Cireaşa de pe tort (credeam eu pe vremea aia) a fost însă afirmaţia unui moderator de emisiune radio, pe care îl respectam şi îl ascultam, cum că el nu e de acord ca sănătatea copilului lui vaccinat să fie pusă în pericol de unii parinţi … şi asta citez: “proşti” (am încheiat citatul), care refuză să-şi vaccineze copiii. Jur că aş fi pus mâna pe telefon să intru în direct dacă nu eram destul de responsabil încât să nu o fac în timp ce conduc şi n-am oprit pentru a nu întârzia la controlul medical periodic al copilului meu.

Am vrut să scriu atunci acest articol, dar campania s-a evaporat brusc, aşa cum se evaporă toate proiectele media finanţate din banii statului (adica ai noştrii). Astăzi însă dau peste un articol în care se vorbeşte despre un proiect de lege care vrea să îi priveze de educaţia şcolară pe copiii neimunizaţi, iar părinţii care îi scot pe aceşti copii în comunitate sa fie amendaţi.

Păi băi ipocriţilor care propuneţi şi votaţi legi absurde în somn pe banii mei! Chiar nu vă daţi seama că într-o lume în care se promovează combaterea discriminării, în care se legalizează mariajul între persoane de acelaşi sex, în care cei ce au contactat virusul HIV au dreptul (firesc) la studii în cadrul oricărei comunităţi, ceea ce propuneţi voi e absolut aberant şi încalcă cele mai elementare drepturi ale omului?

Iar tu, aplaudacule de la radio, care probabil te-ai declara prost singur doar pentru un leuţ în plus, hai să-ţi spun povestea pe care ţi-aş fi spus-o în direct, la radioul pe care, apropos, din cauza ta nu-l mai prea ascult.

În vara anului trecut a venit pe lume raza de soare a vieţii mele. A fost momentul în care viaţa mea s-a schimbat radical şi a căpătat un alt sens.  Moment de bucurie, nu? Sper că eşti de acord cu mine. Doar că asta s-a întâmplat în România, ţară în care nu ai voie să te bucuri prea mult timp de vreun eveniment plăcut. La nici 24 de ore după naştere suntem informaţi că nu există niciunde în ţară vaccinurile care se administrează nounăscuţilor şi că după externare să avem mare grijă să nu expunem copilul. Vom fii anunţaţi când se vor primi vaccinurile … undeva prin toamnă. Adică eu trebuia să-mi ţin copilul închis în casă 2-3 luni de zile până când incompetenţii de la minister vor reuşi să rezolve criza … DA?

Eh, aplaudacule! În perioada în care tu habar nu aveai probabil că vei susţine o campanie rezultată din incompetenţă, mii, zeci de mii sau poate chiar sute de mii de nou născuţi părăseau maternităţile total neimunizaţi, iar părinţii primeau în loc de răspunsuri ridicări din umeri şi braţe deschise în semn de neputinţă.

Crezi că am terminat? Nu! Povestea abia acum începe. 😉

Evident că nu am stat la cheremul ministerului şi ne-am interesat pe forţe proprii. Unul din vaccinuri se gasea în Ungaria şi cu ajutorul unei prietene vorbitoare de limbă maghiară am rezervat o doză, iar cu ajutorul altor prieteni am plecat spre Szeged “înarmat” cu un frigider auto portabil. Culmea, la ei se găsea, iar în următoarele zile farmaciile din ţară făceau bişniţă cu acel vaccin. Pentru copilul meu a fost prima oară când i-a fost încălcat un drept de către statul român. În primele 24 de ore de viaţă statul român i-a refuzat dreptul la vaccinare gratuită…

Celălalt vaccin nu se găsea decât în România şi am reuşit cumva să rezolvăm româneşte cu pile, intervenţii şi alte cele implicate în rahaturile astea. Că nu se găsea, dar se găsea … dacă mă înţelegi.

În sfârşit, la două luni am crezut că intrăm în normalitate şi am suportat cu toţii urmările administrarii vaccinului, cu plânsete timp de 5 zile şi sistem imunitar dat peste cap.

La 4 luni însă ne lovim de aceeaşi umeri ridicaţi, de aceleaşi braţe deschise a neputinţă şi de aceeaşi criză de doze de vaccin în toată ţara. Nu-i nimic. Aşteptăm o săptămână, două. Aşteptăm până la 6 luni când suntem anunţaţi că o să apară vaccinul de 6 luni şi, asta e, îl sărim pe cel de 4. “Oricum au trecut deja două luni şi e cam degeaba”.

Doar că, surpriză: începe criza vaccinului de 6 luni şi apar câteva doze din cel pentru 4 luni. Ce facem? Ne ţinem de noua schemă proprie după ce ne consultăm si cu alţi medici pediatrii. Începem să ne impacientăm şi sunăm de câteva ori la cabinetul pediatrului, iar raspunsul ne cam irita: ni se spune să nu-i mai deranjăm pentru că vom fii contactaţi când primesc dozele.

La 7 luni suntem contactaţi de medicul pediatru şi ni se spune că dacă nu vrem să-i administrăm fiicei noastre vaccinul de 4 luni trebuie să dăm o declaraţie pe proprie raspundere. Scriem declaraţia. Vaccinul de 6 luni încă întârzie. La 8 luni aflam că nici n-o să mai apară şi că s-a modificat schema naţională de vaccinare din mers. Nu se mai administrează vaccin la 6 luni, ci la 11. Fără nici o explicaţie, fără transparenţă, fără vreun motiv plauzibil. S-a trimis o circulară către umerii ridicaţi de care s-au lovit copiii nevinovaţi ai românilor încă din primele ore de viaţă.

Ipocriţilor! Cum puteţi măcar să vă gândiţi că aţi putea refuza dreptul la studii unui astfel de copil pe care în primul rând voi l-aţi privat de imunizare?

Şi acum te provoc pe tine aplaudacule să mă priveşti în ochi când mă faci prost pentru că mi-am pierdut încrederea într-o schemă de vaccinare încropită pe genunchi, într-un minister care nu m-a sprijinit cu nimic, într-un pediatru care mă sună acum de două ori pe săptămână să mă convingă să administrez un vaccin care trebuia făcut acum 6 luni şi jumătate … doar pentru că probabil îi expiră în frigider. Priveşte-mă în ochi când mă faci prost că nu mai am încredere în moderatori care vorbesc prostii făcându-i pe alţii proşti!

Ah! Îţi permit totuşi să mă faci prost pentru că nu am plecat din ţară la timp. Nu pentru mine, ci pentru copilul meu. Dar probabil că dacă “România lucrului bine făcut” va arăta la fel am să merg si eu să îngroş rândurile muncitorilor necalificaţi cu diplomă de analist programator şi absolvent al UPT prin alte ţări. Sau poate cine ştie, ei mă vor aprecia mai mult decât o faceţi voi…

Şi nu, n-am să-mi las aici nici fiica, nici soţia pentru a fii jignite de nişte ipocriţi care trăiesc pe spinarea noastră.