Mi-a fost dor de Oroshaza! Mi-a fost dor pentru că acolo am “evadat” pentru prima oară în afara ţării pentru distracţie şi nu în interes de serviciu; pentru că acolo am văzut pentru prima oară pe viu cum un lac mic, aproximativ cât un sfert din Surduc poate fi exploatat în mod corect … nu cu “plaje” neamenajate la capatul carora ai o barieră şi un birt şi trebuie să plăteşti doar pentru că paşeşti într-un spaţiu unde n-ai nimic, nu cu vile, cabane, căbănuţe şi drumuri prafuite … nu! În locaţia despre care scriu e amenajat un mic aquaparc cu multe bazine cu apă mai caldă sau mai rece, mai adâncă sau mai mică în funcţie de preferinţele fiecaruia; cu tobogane, spaţiu verde, vestiare, sală de mese cu cantină, cu centru SPA şi saloane de masaj, cu tot ce e nevoie pentru a te putea relaxa în voie. Şi pentru că mi-a fost dor şi, trebuie să recunosc, şi datorită faptului că e destul de accesibilă din punct de vedere financiar, am hotărât ca primele zile din concediul de anul acesta să le petrecem la Oroshaza!
Chiar dacă ne-am mai bălăcit pe acolo şi în trecut, locaţia unde se află pensiunea la care urma să fim cazaţi ne era necunoscută. Astfel, ne-am înarmat cu două aparate GPS, ne-am îmbarcat în două maşini şi am pornit la drum. Drumul până în oraş a fost lipsit de peripeţii, chiar dacă la graniţă eu n-am observat ghişeul care-l adăpostea pe vameşul român şi era să trec prin vamă ca prin curtea casei parinteşti. ;- )) Am dat în marşarier, mi-am cerut scuze şi totul a decurs normal. Ajunşi deci în Oroshaza probabil că fiecare din noi răsufla uşurat că n-am ajuns te miri pe unde … poate la graniţa cu Austria şi nici n-am mai mers pe jos zeci de Kilometrii. Când ne gândeam deja liniştiţi la mâncare şi la duşul fierbinte ne-am dat seama că ne cam învârtim aiurea, iar GPS-urile ne îndrumă unul către fundături iar celălalt ne arăta să înaintăm cu încredere într-o pădurice şi chiar în lac!! Conştienţi fiind că hărţile după care ne ghidăm nu-s tocmai cele mai actuale am oprit, am organizat iute o şedinţă în care mai mult am râs decât am discutat şi am hotărât să ieşim din nou la drumul principal de unde GPS-ul ne-a deviat pe o străduţă de pe marginea lacului şi de acolo am ajuns la destinaţie (“pe partea stângă a drumului” … Dăă, pe dreapta era lacul!!).
Pensiunea e înconjurată de o pădurice de conifere şi foioase, are loc de joacă pentru copii (unul foarte încăpător), tot felul de rondouri cu flori, locuri de parcare amenajate în zone cu umbră, teren de handbal, biliard, hockey de masă şi chiar biciclete, care aveam să aflăm mai târziu că nu erau de închiriat, ci orice client era liber să plece oricând la o plimbare. Ieşirea din curtea pensiunii te duce direct spre malul lacului plin de stufăriş şi către pontonul unde poţi sta la pescuit (lucrul acesta l-am aflat după întoarcerea în ţară).
Pentru că era deja destul de târziu pentru a mai merge la bălăceală, pe tot restul zilei programul a fost unul de voie, adică somn, plimbări, ture cu bicicleta, hockey de masă, etc. Bineînţeles că nu am putut rezista tentaţiei de a mă plimba cu bicicleta pe pistele special amenajate, pentru că da, acolo există aşa ceva chiar si în afara oraşelor. Aşa că, trei dintre noi ne-am ales câte o bicicletă din cele puse la dispoziţie de gazda noastră și am pornit la drum.
În periplul nostru prin înprejurimi la un moment dat am ajuns la un pod … pod aparent normal şi obişnuit, dar când ne-am apropiat am observat că balustrada acestuia era plină de lacăte încuiate. Aici perechile de îndrăgostiţi vin şi agaţă câte un lacăt pentru a-şi pecetlui iubirea, aruncând apoi cheia în apa lacului. Ca dovadă că odată pecetluită, dragostea nu mai poate fii ruptă stă unul din lacăte vizibil şifonat, probabil în urma unei încercări de a fi deschis fără cheia aruncată deja în apă. Mă miram eu de ce în acea zonă exista doar un singur pescar … probabil omul voia să prindă peştele care a înghiţit cheiţa. 😉 Vânători n-am văzut, deci probabil că nicio raţă sălbatică nu s-a repezit atunci când cheia a fost aruncată.
În timp ce ne odihneam puţin studiind podul am observat şi potenţialul de wildlife photography a lacului și am tras repede câteva cadre luând hotărârea ca în dimineaţa ultimei zile să vin la “vânătoare” … de cadre.
A doua zi a fost destinată în principal bălăcelii. Există pe internet destule poze din interiorul ştrandului, în consecinţă nu mi-am luat aparatul la mine. L-am luat însă mai târziu, când am vizitat înprejurimile.
Aşa cum plănuisem, dimineaţa ultimei zile a fost dedicată în totalitate unei şedinţe de fotografie wildlife. A fost o dimineaţă încântătoare, cu un spectacol deosebit oferit de pescăruşii veniţi la micul dejun. Cu siguranţă vreau sa retrăiesc astfel de momente! Chiar dacă am umblat de jur-înprejurul lacului căutând raţele sălbatice din prima seară, nu le-am mai găsit. Doar una probabil rătăcită de grup care se plimba nestingherită pe malul apei. Oare chiar există şi un vânător? …
Pentru că urma să mergem la Raliul Sibiului am spart gaşca şi o parte din noi ne-am întors acasă, iar cealaltă jumătate şi-a mai petrecut o zi la ştrandul din localitate.
Frumoase poze ,frumos locul si-mi pare bine ca va-ti simptit bine. Mersi ca am putut sa vad si eu locul.
Frumoase informatii care merita lecurate si sharuite si celorlati!