Raliul Aradului KIA 2016

Privită din avion, etapa de la Arad poate fi declarată ”una din cele mai bine puse la punct competiții internaționale din lumea sporturilor cu motor” așa cum declară organizatorii chiar pe site-ul oficial al raliului. Probabil; de undeva de la o înălțime foarte mare. Pentru că la sol, pe teren lucrurile au stat cu totul altfel. Și mă refer aici strict din punct de vedere a relației dintre organizator și spectator sau reprezentant media.

Banner_fin

Partener Sport & Outdoor Photography pentru acest eveniment

Făcând o analogie cu domeniul fotografiei, e ca și când fotografiezi o pădure din vârful celui mai înalt copac și totul apare într-un verde curat și splendid. Dar când te cobori la nivelul solului și cauți un cadru frumos, acesta este stricat de tot felul de gunoaie lăsate de alții în urmă sau de nepăsarea vântului care leagănă crengile prea tare.

Leave a Reply