Am scris de atâtea ori despre etapele de rally-sprint de pe circuitul Vik Power din Arad încât nu știu ce aș mai putea scrie fără să mă repet. Poate că ar fi timpul să-mi exprim surprinderea asupra faptului că un circuit pe care se țin în fiecare an etape de karting, rally-sprint, supermoto și tot […]
Tag: fotografie
CNE MX Lugoj
Dacă anul trecut prezentam etapa de CNIR desfășurată la Lugoj ca fiind o premieră pentru orășelul timișan și vedeam circuitul de pe dealul Hezerișului ca un circuit cu potențial uriaș pentru dezvoltarea sportului local și nu numai, iată că apare și confirmarea aprecierii acestuia și a eforturilor echipei Moto Extrem Lugoj. Federația Română de Motociclism a […]
Tess Rally 45 Pro-X
Această primă etapă, pe lângă startul CNRD, a marcat şi introducerea a câtorva elemente noi precum campionatul de Rally 2, proba speciala Power Stage la finalul fiecărei etape etc.
Dar cum ghiocelul nu prevesteşte întotdeauna doar soare şi vreme bună, norii de deasupra Braşovului erau cam încărcaţi de tot felul de nemulţumiri…
Covasna Winter Rally 2016
În fiecare an, de ceva timp încoace, în luna ianuarie m-am tot consolat gândindu-mă: ”lasă, poate la anu’ ”. 2016 însă m-a găsit foarte hotărât și am însemnat cu încredere în calendar perioada 16-17 ianuarie, perioadă în care urma să aibă loc ediția de anul acesta a Covasna Winter Rally. Și am mers! Partener Sport & […]
100 de poze gratis sau 10 fotografii cumparate?
Sau 7 motive pentru care ai vrea să colaborezi cu un fotograf profesionist și/sau specializat.
Grand Tour Timisoara-Arad
Sâmbăta trecută a avut loc Grand Tour Timisoara-Arad pe circuitul Vik Power din Arad şi m-am dus şi eu. M-am dus pentru că pe afişe nu scria că e vreun super campionat de raliu, ci etapă de Rally Sprint (ceea ce e mult mai aproape de realitate), pentru că pe unii din concurenţi deja îi […]
RBC etapa 3 – Cupa Reşiţa
Valea Domanului, Reşiţa. Un loc prin care curge parte din istoria sportului auto românesc. O istorie pe care din păcate n-o poţi citi nicăieri pe net, oricât ai căuta. Aşa cum experienţa de viaţă modelează personalitatea unui individ, la fel istoria conturează identitatea unei naţiuni. Iar noi o pierdem încet, dar sigur uitând istoria care […]
CNIR Motocross Etapa a 4-a
Sâmbăta trecută Lugojul a avut parte de o nouă premieră: o etapă de Campionat Naţional de Motocross a avut loc pe nou omologatul circuit de pe dealul Hezerişului. Da. A fost pentru prima oară în istoria sportului logojan şi sunt tare curios ce va urma având în vedere faptul că circuitul are potenţial din multe puncte […]
Campionul are circuit acasă
De fapt dacă n-ar fi fost prea lung, titlul acestui articol ar fi sunat aşa: “În sfârşit multiplul campion naţional are circuit acasă, la Lugoj!”. Şi asta n-ar fi cu nimic ieşit din comun într-o ţară unde există o anumită normalitate. Dar în ţara unde campionii de motocross se antrenează pe coclauri, unde echipa naţională […]
Sibiu Rally 2015
Sau Sibiu Rally Challenge, sau Sibiu Classic Challenge … ori Transfăgărăşan Rally sau chiar Raliul Spectatorilor i s-ar mai putea spune. Dar mai bine o combinaţie între toate acestea, pentru că le-a avut pe toate la un loc. Cu două treceri pe Păltiniş şi patru pe Transfăgărăşan spectatorii au avut posibilitatea să urmărească 75% din […]