Industria

Bogăţiile solului şi subsolului au făcut ca începuturile unor activitaţi cu caracter industrial să fie foarte vechi. Cu toate că lipsesc documente scrise, unele cercetări arheologice ( la Româneşti, Luncani ), ne îndreptăţesc să credem că populţia localităţilor (comunei) se ocupa cu confecţionarea unor obiecte sau unelte de uz casnic şi gospodăresc, uneori destinate schimbului, din cele mai vechi timpuri.

Valorificarea bogăţiilor subsolului a fost o ocupaţie de bază a unor români din zonă încă din perioada feudalismului. Se poate afirma cu certitudine că aceasta zonă a intrat mai de timpuriu în mrejele relaţiilor capitaliste.

Ca şi în celelalte zone muntoase ale Banatului, mineritul va cunoaşte o amploare considerabilă şi o dată cu aceasta, prelucrarea materiilor prime existente.

Documente scrise privind activitaţi industriale în această zonă se găsesc după anul 1716 când Banatul ajunge sub stăpânirea Imperiului Habsburgic. Odată cu instaurarea dominaţiei habsburgice, se instaurează o administraţie centralizată dar şi o preocupare mai mare pentru valorificarea bunurilor existente, statul habsburgic creând posibilităţi pentru protejaţii săi de a-şi pune în vedere planurile lor întreprinzătoare. Astfel, din Scrisoarea a VI –a şi Scrisoarea a X-a a italianului Francesco Griselini adresate baronului Josef von Sperges, consilier aulic, respectiv abatelui Lazzara Spallanzani, aflăm că în apropierea comunei la Gladna în jurul anului 1740 a fost decoperit şi se exploata în 1774 un filon de plumb argintifer „din care un centenar dă 7-9 lotoni (argint)”.

În anul anul 1734, se dădea în funcţie între satul Luncani şi Tomeşti un furnal pentru fontă, unul dintre cele patru furnale din Banat, care s-au construit şi au funcţionat în această perioadă.

În anul 1850 se înfiinţează Camera de Comerţ şi Industrie din Timişoara. Prin activitatea desfaşurată, ea va da un impuls considerabil dezvoltării economice a zonei.

Începând cu a doua decadă a secolului al XIX – lea pînă în anul 2006 activitatea industriala pricipală în comună a devenit industria sticlei.

„Sticla, acest material anorganic, născut din foc, solid, amorf, dur, cu luciu particular, ce poate fi transparent, translucid sau opac, incolor sau colorat, casant, apt totuşi, prelucrării la rece prin gravare, şlefuire şi polizare, rău conducător de căldură şi electricitate, uşor modelabil în stare caldă, prin presare, suflare, tragere, filare, în diferite formate utilitare sau artistice, a pătruns adânc în viaţa cotidiană a omenirii încă din cele mai vechi timpuri”.

Considerăm că cei 180 de ani de sticlărie neîntreruptă la Tomeşti ne îndreptăţesc să amintim câteva aspecte ale dezvoltării sticlei, în Banat şi în mod deosebit în Tomeşti.

Scurt istoric al sticlei în Banat. Prima manufactură de sticlă din Banat ia fiinţă în anul 1724 la Călina, sat ce aparţinea comunei Dognecea, judeţul Caraş Severin. În Dognecea era construit în anul 1723 un furnal, ca şi la Luncani. Se poate face legătura între fabricile de sticlă şi instalarea furnalelor: ambele foloseau lemnul drept combustibil şi depindeau de existenţa materialelor calcaroase şi silicoase în zonă.

Francisco Griselini consemnează în scrisoarea a VII-a adresată baronului Pompei de Brigida că între anii 1774 – 1777, când „contele Clary era preşedinte al Administraţiei Banatului, la Slatina, în districtul Caransebeşului a fost ridicată o sticlărie. Românii se iviră pe dată şi, sub îndrumarea unui maistru sticlar, învăţară arta de a fabrica sticle, pahare ş.a.m.d., cu care Banatul se îndestulează acum singur”.

În anul 1820 se construieşte fabrica de sticlărie Tomeşti.

Fabrica de sticlărie Drencova, în apropiere de Moldova-Nouă, judeţul Caraş-Severin, s-a înfiinţat în anul 1909, producând borcane de consum obişnuit, sticle de lampă, sticle pentru sifoane, articole presate: farfurii, pahare, căni etc precum şi sticlărie suflată de menaj. Fabrica avea acces la portul Drencova şi exporta produse în Asia Mică şi Balcani, era dotată cu un cuptor de topire cu 14 oale deschise, cuptor de topire pentru oale refractare, cuptoare de recoacere a sticlei, atelier de şlefuire, de pictură, gravură, locomobilă cu aburi de 35 CP. Combustibilul folosit era gazul de la gazogenul cu cărbune. Având o bună dotare şi reprezentanţă comercială în porturile Dunărene este greu de găsit motivul opririi definitive a acestei fabrici.

Fabrica de sticlărie Gladna Montană s-a construit îm anul 1935, la marginea satului pe valea râului Gladna. Avea un cuptor vană cu plutitor, cu instalaţii de recuperare a căldurii din gazele arse, în drum spre coş, sistem regenerativ şi un coş de tiraj pentru evacuarea gazelor arse. Avea gazogen pentru gazele din lemn. Pentru recoacere se foloseau cuptoare fixe (12 cuptoare). Se suflau butelii, flacoane, sticle de lampă, bazine de lampă şi alte obiecte. Muncitorii calificaţi erau în majoritate de naţionalitate germană veniţi de la Tomeşti şi Mediaş, dar şi români din zonă. Fabrica şi-a încetat activitatea înainte de anul 1948 (anul naţionalizării).

2 comments:

  1. Bună ziua,

    Aș dori să știu dacă mai sunt în localitate mici antreprenori sau meșteșugari care toarnă sticle (pentru apă, vin , bere ș.a.). Aștept un răspuns. Mulțumesc anticipat.

    1. Buna ziua,
      nici în perioada în care fabrica încă mai funcţiona nu se turnau sticle pentru îmbutelierea produselor lichide, ci se produceau seturi de pahare, vaze, scrumiere, bomboniere, etc. din sticlă simplă sau rubin, iar tehnologia de fabricaţie nu era prin turnare, ci prin suflare.
      În momentul de faţă, în Comuna Tomeşti nu mai produce nimeni sticlarie. Există însă zvonuri că un om de afaceri ar dori să reînvie această tradiţie la scară mai mică, dar încă nu e confirmat acest lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *