Silvicultura

Dintre elementele cadrului natural care au influenţat viaţa poporului nostru de-a lungul timpului un rol important l-a avut pădurea, căci ea ne-a adăpostit neamul nostru românesc născut şi crescut de milenii, ne-a ajutat să trăim şi să ne apărăm. Legătura noastră cu natura şi îndeosebi cu pădurea a făcut ca aceasta din urmă să constituie fundamentul pe care ne-am construit existenţa materială, dezvoltarea economico-socială şi culturală de-a lungul multor secole.

În epoca contemporană, pădurea este privită ca o entitate ecologică şi economică cu rosturi multiple, produsele şi serviciile sale având o mare valoare socială şi contribuind la acoperirea unor cerinţe de bază ale comunităţii umane.

Spre deosebire de materiile prime ale industriilor extractive (miniere, hidrocarburi etc) pădurile au proprietatea de a se regenera ceea ce constituie întotdeauna o sursă sigură de materie primă pentru nevoi economice şi sociale. Concomitent cu producerea de lemn (folosit pentru pregătirea hranei şi încălzitul locuinţelor, a energiei termice industriale-ars direct sau după transformarea în cărbune, energie mecanică-atunci când se urmăreşte transformarea lemnului în combustibili lichizi pentru motoarele cu combustie internă, mobilier, construcţii etc.) şi a altor produse accesorii (fructele de pădure şi ciupercile comestibile, carnea animalelor şi păsăsrilor din pădure, produsele agricole ce se obţin prin culturi agrosilvice etc.) prin prezenţa lor într-o bună stare de vegetaţie, pădurile asigură regularizarea debitelor apelor, protecţia solului contra eroziunilor şi a factorilor climatici dăunători, îndeplinesc variate funcţiuni de ordin estetico-sanitar, contribuie la înfrumuseţarea peisajului prin coloritul variat al coronamentelor şi la recrearea oamenilor, îmbunătăţind calitatea vieţii.

Desigur pădurea îşi poate îndeplini cu adevărat funcţiile sale doar atât timp cât echilibrul în cadrul acestui ecosistem nu este distrus prin restrângerea exagerată a suprafeţelor, prin scăderea calităţii arborilor ca urmare a exploatării neraţionale sau activităţii distructive a unor agenţi poluanţi.

Schimbările de proprietate care s-au petrecut sub diferite forme în toate provinciile româneşti au determinat mutaţii în modul de folosinţă a pădurilor şi deci, reglementări diferite, după cum pădurile au fost atribuite comunităţilor rurale, aşezămintelor de binefacere, minelor şi salinelor, instituţiilor bisericeşti sau menţinute ca domenii personale.

Reglementarea modului de gospodărire a pădurilor în România s-a făcut prin Codul Silvic din 19 iunie 1888, modificat la 8 aprilie 1910. În regimul comunist a apărut Legea nr. 204/1947 pentru apărarea patrimoniului forestier iar în 28 decembrie 1962 noul Cod Silvic. Un moment important în sporirea rolului pădurilor în menţinerea echilibrului ecologic s-a făcut prin Legea nr. 9 din 20 iunie 1973 care punea accentul pe protecţia mediului înconjurător abrogată de Legea nr. 26/1996 privind Codul Silvic, cu modificările ulterioare.

Suprafaţa totală a terenurilor acoperite cu vegetaţie forestieră în cadrul comunei Tomeşti este de 9675 ha, ceea ce reprezintă 68,64 % din suprafaţa totală a comunei. Fondul forestier bogat al zonei şi avantajul comerţului cu lemne a dus la exploatarea iraţională a acestuia. Despre bogăţia pădurilor aminteşte austriacul J.J. Ehreler în raportul întocmit despre Banat precum şi italianul Francesco Griselini, care a stat în Banat aproape doi ani şi jumătate (1774 – 1777) şi care referindu-se la această regiune consemna „regiunea era acoperită cu păduri dese, care nu slujeau decât animalelor sălbatice drept ascunzătoare, deşi putea furniza oraşului o mare cantitate de lemne”.

Pe lângă comercializare, lemnul a fost folosit şi la topitoriile de fier din Luncani (1734), la fabricarea cărbunilor de lemn şi începând cu 1826 la cuptoarele de topit sticlă la Fabrica de Sticlărie Tomeşti. În asemenea condiţii geografice era firesc să se dezvolte şi lucrul la pădure. Copacii erau tăiaţi cu ferăstraie manuale şi topoare de către stânjenari; erau aduse la drum de către corhănitori cu ajutorul boilor şi cailor cu care erau şi transportate la destinaţie. Se mai folosea şi forţa apei.