În sfârşit am ajuns din nou la Cluj. După prea mulţi ani (zic eu). Şi indiferent ce zice lumea despre cât de dezvoltat şi înstărit e vestul ţării, mie Clujul îmi place mai mult decât Timişoara şi mi se pare mai bine dezvoltat. Din păcate n-am avut timp să vizitez prea mult pentru că din fericire am mers acolo cu un scop, şi anume Transilvania Rally.
Am vrut să acopăr cât mai mult din această etapă, dar totodată să petrec cât mai mult timp posibil cu prietenii şi cu fetiţa mea pe care refuz cu îndârjire să o las acasă când plec undeva. Recunosc faptul că a fost extrem de obositor, dar mă bucur că într-un fel sau altul am reuşit.
Totul a început cu Shakedown 1 (Călăţele). Şi ca să împuşc doi iepuri, în drum spre Călăţele am făcut şi recunoaşteri pe Dângău. După principiul “nici o ieşire fără peripeţii”, GPS-ul meu probabil că a rămas setat pe modul “copil la bord” şi m-a dus direct la o stână de pe dealurile Clujului ca să vedem oile şi caii. :)) Deşi era din ce în ce mai evident că voi întârzia nu am avut nici măcar un impuls de a mă enerva şi bine am făcut, pentru că m-am putut bucura de peisajele superbe. No, păi eram în Ardeal, deci mereuţ şi cu calm le-om răzbi pe tătie!
Între noi fie vorba, mă bucur că s-a întâmplat aşa, pentru că Shakedown-ul nu m-a impresionat prea tare, nici prin ritmul concurenţilor şi nici prin configuraţie. Tot peisajul a fost cel care a salvat situaţia, iar cadrele luate dau mai mult a etapă de coastă decat de raliu.
Ziua de vineri a debutat cu Shakedown 2 (Făget). Aici deja începea să se simtă faptul că se apropie ora startului pe PS1, pentru că s-a mers mai tare. Deşi traseul a fost unul de genul “de ce ne arată toţi fotografii acelaşi viraj”, cadrele sunt specifice unei etape de raliu.
Momentul mult aşteptat a sosit şi s-a dat startul pe probele de concurs ale etapei de la Cluj. S-a vorbit mult despre erori de cronometrare, contestaţii, R5, R3, podium şi tot felul de nemulţumiri mai mult sau mai puţin subiective. Eu vreau să spun că am văzut un raliu frumos per ansamblu, cu macadam, asfalt ud, asfalt uscat; cu multe Superspeciale pentru sponsori şi spectatori mai puţin avizaţi; cu unele zone în care s-a mers mai tare decât mă aşteptam şi altele în care parcă se putea mai tare şi cu mulţi spectatori pe unele probe.
S-a văzut clar de pe margine ca Renault-ul Clio R3 Maxi Evo cu numărul 25 a fost pilotat de un pilot rapid, hotărât şi calculat şi în ciuda vârstei lui Raul Badiu, cred că se poate spune şi matur. Aştept cu nerăbdare să-l văd pe un R5 sau măcar pe un S2000.
Simone mi-a lăsat impresia că dacă şi-ar fi simţit ameninţată poziţia în clasament ar fi putut merge mult mai tare. La fel Alex Filip parea că e la o sesiune de antrenamente cronometrate.
Mi-a placut foarte mult cum a mers si Vlad Cosma. Ar fi de amintit mai mulţi, dar mi-e teamă că mă lungesc prea tare. În rest, R4, R5-uri cu probleme sau nu … asta e! Şi ghinioanele fac parte din joc, iar cei ce câştigă au de cele mai multe ori nevoie şi de o doză de noroc.
Acum ştiu că par un visător şi că e extrem de improbabil să se întâmple aşa ceva, dar mi-ar plăcea ca organizatorii să aibă şi un consultant specializat pe foto-video şi să accepte ajutorul acestuia atunci când poziţionează benzile de delimitare, cauciucurile şi butoaiele, măcar în virajele ce ei consideră că prezintă mai mult interes. Cred că sunteţi de acord cu mine că mult mai estetic e un butoi vopsit în culorile evenimentului decât unul ruginit şi că unele benzi de securitate pot fi poziţionate puţin mai sus sau mai jos fără să pericliteze siguranţa spectatorilor.
