Era primavara anului 2011, o primavara friguroasă când ne-am hotarât ca peste două saptamâni să ne petrecem weekend-ul la Viena. Zis şi făcut, au început pregătirile: verificat itinerariul, hotărât ce obiective vor fii vizitate, rezervat cazare, etc. Porneam din Lugoj patru persoane, urmând ca acolo grupul să se completeze cu încă un membru ce se întorcea din Germania, membru ce aveam să constatăm mai târziu că nu a venit singur, ci însoţit de o viroză nimicitoare.
Drumul pâna acolo a decurs normal, fără evenimente neplăcute, dar cum o călătorie devine de neuitat în momentul în care încep peripeţiile, acestea au început să apară pe bandă rulantă imediat după intrarea în Viena. Ştiţi câte străzi au numele începând cu “Maria-Theresie”? Nu? Noi ştim, cel puţin 3, iar două dintre ele au fost “bobinate” de noi în încercarea de a-l găsii pe al cincelea membru şi (deocamdată) fidela lui viroză. La fel de greu a fost şi să gasim loc de parcare aproape de primul obiectiv turistic pe care ne-am propus să-l vizităm: ne-am învârtit puţin pe lângă Palatul Schonbrunn, ne-am îndepartat puţin în căutarea locului de parcare, l-am găsit şi ne-am dat seama că avem cam o oră de mers pe jos înapoi! O plăcere având în vedere frigul de afară! N-am talent la descrieri impresionante, aşa că las imaginile să vorbească în locul meu.
În interior n-am fotografiat nimic deoarece preţul pentru drepturi de fotografiere era destul de piperat şi pe deasupra prefer să admir pur şi simplu ceea ce găsesc acolo. Din palat am ieşit în parcul din spate şi ne-am îndreptat agale spre zoo.
După mai mult de două ore de exclamaţii, admiraţie, bună dispoziţie, dar şi tristeţe la gândul că aceste vietăţi s-ar simţii mult mai bine în habitatul lor natural … ne-a cam năpădit foamea (şi oboseala, dar aceasta nu era luată în seamă) şi după o vizită la hotel şi la un restaurant ne-am continuat periplul, de data aceasta prin spectacolul de lumini oferit de Viena noaptea (fără amicul nostru care a preferat să rămână în intimitatea camerei de hotel împreuna încă fidela lui viroză 😀 ). Ţinta noastră, parcul de distracţii Prater!
Ajunsi acolo, trebuie să recunosc că prima reacţie a fost de dezamăgire văzând cât e de puţin populat parcul, dar m-am liniştit imediat ce am întrebat la primul chiosc şi am aflat că sunt dispuşi să pornească ditamai caruselul doar pentru noi, aşa că am început timid cu Blumenrad, apoi cei mai curajoşi dintre noi am facut puţin “BreakDance”, iar preferatul serii a fost “Volare” (roller-coaster).
Clar că nu poţi să vizitezi Praterul fără să arzi de nerăbdare să faci măcar o tură şi cu imensa roată de 65 de metrii înăltime (Riesenrad), construită în 1895.
A doua zi fiind presaţi de timp am hotarât să ne plimbăm puţin prin … bineînţeles Maria-Theresien Platz 😀 , să admirăm arhitectura clădirilor ce găzduiesc diferite muzee, Parlamentul şi Biblioteca Naţională, să cumpărăm nişte suveniruri şi Mozard Kugeln şi să ne îndreptăm spre România, împreună cu deja infidela viroză, cea care complotând împreună cu oboseala împotriva noastră, ne-a dus tocmai la graniţa cu Serbia, fiind nevoiţi să ne întoarcem o bucată de drum pentru a ajunge la Nadlac.
Un lucru e cert: încă mai am lista cu obiectivele turistice rămase nevizitate, deci … ne vom întoarce! 🙂
"viroza fidela"???!!!!!
era mai degraba "obsedata", "posesiva", "cu fierbinteli", "dornica sa ma tina doar la pat"
te rog frumos sa nu ii minimalizezi intensitatea!
🙂
eee, trebuie sa mai mergem o data sa vizitam ce a ramas nevizitat si sa vedeti atunci poze si … poate merge toata trupa la parcul de distractii 🙂
Mai Cipi ai avut tu o susta pacolo pe la sirbi de ai vrut sa ne treci granita clandestin :)) Poate aflam la tura urmatoare de Viena :))
Data viitoare nu scapati de Aquarium (Peste .3.500 de specii de apa pot fi admirate la Acvariul din Viena), prima oara m-ati pacalit cu Zoo, n-o sa mai tina! 😀