Încă de la începutul anului 2012 se punea în discuție varianta de a merge în Moldova, ba la rude, ba să vizităm mănăstirile și până la urmă iată că am ajuns în Bucovina în perioada revelionului. Trebuia aleasă o locație unde să existe și pârtie de ski, deci s-a ales Gura Humorului. Nu știam prea multe despre cabana pe care am închiriat-o, decât ca o sa încăpem toți în ea 😀 , că se află la o distanță de 1 km de pârtie (ceea ce nu e chiar adevarat), iar proprietarul ne-a asigurat că avem încălzire centrală (adevarat), pe cărbuni (a făcut mișto de noi … era pe gaz 😀 ). Ajunși acolo am constatat că locul unde eram cazați putea fi denumit cu ușurința “acasă”, pentru că are toate dotările necesare să te relaxezi și să te simți bine, camere încăpătoare, living, bucătărie, atmosferă primitoare și călduroasă și chiar și net wireless, iar când ieși pe terasă ți se așterne tot orașul la picioare, iar pârtia de ski apare drept în fața ochilor … e adevărat că la aproximativ 1 km dacă zbori deasupra orașului. 😉
A doua zi, pentru că afară era senin și frumos am mers să vizităm Cetatea de Scaun a Sucevei și Muzeul Satului Bucovinean. După ce ne-am învârtit printre ruinele cetății însoțiți de ghidul nostru, Ciprian Știe-Tot, la ieșire ne-am dorit o poză de grup. Și pentru că în afară de noi, singurii vizitatori aflați în zonă erau 3 persoane de origine asiatică, Alex i s-a adresat respectuos unuia din ei în limba engleză, rugându-l să ne facă o poză. După câteva momente de derută, în care acesta nu înțelegea ce vrem de la el, iar cineva din grupul nostru a zis : “Haide mai, că vă fac eu poză!!”, cetățeanul de origine asiatică tresare și zice : “Aaaa, poza!! Haide, repedte, repedte!!”. E clar că în acea poză toți am ieșit cu gura pană la urechi!
Apoi ne-am îndreptat către Mănăstirea Humor și Mănăstirea Voroneț.
Dimineața zilei de 31 decembrie a adus și norii pe care îi căutam în fiecare dimineață când deschideam ochii, sperând că aceștia vor anima puțin răsăritul:
Ah … pârtia, în sfârșit pe pârtie! Pârtia Șoimul este clasificată ca fiind de dificultate medie și este cât de cât modernizată. Spun “cât de cât” pentru că deși există un telescaun, iar accesul spre el se face pe bază de cartele cu cod de bare … turnicheții nu prea funcționau, iar viteza de urcare a telescaunului e una foarte redusă. Totuși, dacă n-ar fi existat tunurile de zăpadă probabil că n-am fi schiat deloc. Ce m-a bucurat cel mai mult a fost faptul ca n-am văzut pe pârtie niciun fel de gunoi aruncat la întâmplare, nicio sticlă goala, iar ăsta e un semn bun! 🙂
Plecat de la pârtie obosit și lihnit de foame, după ce m-am reîntâlnit cu o parte din grup, am plecat în căutarea unui restaurant care ne-ar mai putea servi mâncare în seara de 31. După ce ne-am dat seama cât suntem de naivi, am renunțat și ne-am îndreptat spre cabană. Oricum, n-o pot uita pe tanti aia de la un restaurant din centru care mi-a spus senin că mâncare nu mai servesc de pe la ora 5, doar băutură dacă vreau. Având de ales între a mă prinde noul an mort de beat sau mort de foame, am ales a doua variantă, ceea ce s-a dovedit a fi varianta câștigătoare, pentru ca la cabană cineva s-a gândit și la noi. 😀
Focurile de artificii de la cumpăna dintre ani n-au fost chiar pe măsura așteptărilor mele, dar tot am prins câteva cadre, zic eu interesante. Ah … și 2013 m-a prins cu aparatul foto în mână (și cu o soție supărată din cauza asta!), deci … va fi greu!! 😀
Zău că nu știu cum a trecut ziua de 1 ianuarie, iar în 2 am plecat spre casă. Pe drum am mai tras câteva cadre de prin locurile unde am mai oprit.
Senzationale pozele !
Multumesc Miha! 😉
Foarte frumos . Si uite asa stiu si eu cum va-ti distrat si ce ati vizitat.Unele locuri le-am revazut cu emotie, datorita placeri tale de a face poze.
Multam! 🙂