Pentru “profesioniştii” din presa românească!

Urăsc să scriu despre aşa ceva şi urăsc faptul că în unele comunităţi sunt perceput  ca un scandalagiu doar datorită faptului că am “tupeul” să încerc să-mi apăr munca şi drepturile, însă începe să mă deranjeze tot mai tare faptul că în România majoritatea publicaţiilor scrise sau online confundă internetul cu sacul lui Moş Crăciun de unde pot extrage fără niciun fel de probleme orice-şi doresc. Nu ştiu ei ce-i aia etică profesională sau bun simţ, iar munca … o da! munca e confundată de ei cu statul în faţa PC-ului şi “alergatul” pe net după senzaţional!  Contează că cel de la care fură fotografia a stat ore în şir în ploaie sau soare? Contează că el n-a primit echipamentele de la Moş Crăciun, ci a cheltuit o groază de bani pe ele? Contează că a muncit câteva ore bune poate pentru un singur cadru de care să fie mulţumit şi are un amărât de blog sau site unde îl expune fără să vrea ca acest cadru să ajungă în sacul fără fund al Moşului? Da, toate astea contează, dar din păcate doar pentru el. Pe aşazişii reporteri sau redactori care consideră că internetul e “a lu’ tac-su” îi doare fix în dos de muncă, etică sau bun simţ! Ei sunt şmecheri că fentează munca şi se roagă ca fraierii care muncesc să nu moară pentru că ei n-ar mai şti cum să facă presă!

În urmă cu ceva timp am fost abordat de un consătean care-mi spunea foarte mândru că mi-a furat niste fotografii de pe site şi a făcut nişte colaje de succes cu ele (colaje postate pe un site de socializare) şi … mai ales, să am grijă că, citez: “dacă mai există hoţi ca mine, îţi pot fura pozele de pe site foarte uşor!”.  M-am gândit: “Whatever, ăsta-i nivelul … putea sa-mi ceară, nu să le fure, că doar nu s-a îmbogăţit cu ele!” Am o singură întrebare pentru el: i-ar place să vadă pe www.tomesti.ro pozele ca cea de mai jos?

Bun, asta o trecem cu vederea, dar când o publicaţie, fie ea şi locală se cacă pe munca mea (scuzaţi expresia) furând o fotografie de pe site-ul personal, modificând-o cu prost gust, aruncând-o în afara celor mai elementare reguli ale fotografiei, decupând fotografia în aşa fel încât să scoată afară semnatura, postând-o pe propriul site (si probabil printând-o în ziarul local), iar la sfârşitul articolului arată, vezi Doamne, cât sunt ei de corecţi pentru că-mi dau credit foto, nu pot sa tac! Mulţumesc, domnilor, dar nu vreau credit pentru un produs furat de la mine si modificat cu prost gust! Chiar dacă originalul nu era nu ştiu ce capodoperă, dacă nu v-a placut nu trebuia sa o luaţi! Asta mai ales fără consimţământul meu … pentru ca poate n-aţi observat, dar in josul paginii unde apare fotografia exista următorul text:

Drepturile de autor asupra imaginilor din galerie apartin exclusiv autorilor.Orice modificare/copiere in vederea publicarii sau comercializarii acestor imagini se va face doar cu consimtamantul scris al acestora!
Pentru a obtine acordul in scris al autorilor, va rugam sa ne contactati prin intermediul paginii de contact a site-ului www.tomesti.ro.
 Dar hai să vedem despre ce e vorba. Mai jos aveţi fotografia originala, iar sub ea, postez fotografia postată de ziarul local pe site.

Imagine originala
Imaginea publicată pe site-ul Actualitatea

Da, este vorba de ziarul Actualitatea, acelaşi ziar care în primavară îmi lua de pe site fotografia cu câştigătorul concursului Liman Bike Race, decupa semnătura şi o posta pe site.

Şi ca să fie tacâmul complet … am postat comentariu la articolul despre Nedeea Românilor 2012, rugându-i ca data viitoare să mă contacteze înainte să publice o fotografie de-a mea şi să nu modifice nimic înainte de publicare. Deloc surprinzător, postarea mea a dispărut de pe site în mai puţin de 10 minute. Niciun răspuns, nicio scuză, nimic! Dar nici nu mă aşteptam. 🙂 Aşa domnilor, aşa fac toţi “profesioniştii” şmecheri care îşi clădesc carierele “grandioase” pe spatele şi munca altora!

Nu ştiu cine-i persoana din spatele articolului, dar datorită lui/ei, ziarul Actualitatea din Lugoj a scăzut în ochii mei şi de la un ziar local a ajuns doar o publicaţie sub nivel mediocru, cu stiri luate de pe net şi care dă dovadă de lipsă de respect faţă de cititori.

În final, îi rog pe această cale pe cei ce administrează site-ul ziarului Actualitatea să şteargă acea fotografie din conţinutul articolului cu titlul “Mare sărbătoare mare, duminică, la Valea lui Liman: Nedeea românilor de pretutindeni 2012“, publicat în data de 18 august 2012, 1:26 pm, deoarece consider că îmi aduce prejudicii de imagine!

 

Later edit: Pentru a fi corect până la capăt precizez că în urma publicării acestui articol rugămintea mea a fost onorată de către administratorii acelui site.

2 comments:

Leave a Reply