Am tot amânat concediul ăsta pentru ”la anu’ ” de vreo 4 ani încoace și era deja planificată și a 5-a amânare când pe ultima sută de metri s-a schimbat brusc totul. Cât de brusc? Cam cât un ”gata, mergem!” spus într-o seară cu două săptămâni înainte de prima zi de concediu. Și pentru că ne-am hotărât atât de târziu cea mai convenabilă modalitate de a ajunge la destinație a fost mașina personală. D’apăi ce a urmat după acea seară e o nebunie totală. Pregătiri, bagaje, documentare, viniete, asigurări și toate detaliile trebuiau rezolvate într-un timp atât de scurt încât abia pe la jumătatea distanței dintre vamă și Budapesta m-am dezmeticit și am realizat că noi chiar am plecat. 😀
Din fericire călătoria a decurs fără evenimente deosebite, singura surpriză reprezentând-o cel mai mic membru al familiei, care la 1 an și 8 luni nu a dormit mai deloc în cele 14 ore de mers, deși am călătorit noaptea exact în ideea că ea va dormi și va suporta mai ușor acest stres. Eh, nici pomeneală de dormit. Și uite așa am fost atenționat la aproape fiecare luminiță, fiecare TIR sau autobuz întâlnit pe autostradă.
Cesena mi-a făcut impresia unui oraș prea liniștit duminica dimineața pentru cei aproximativ 95 000 de locuitori ai săi, dar pentru că eram prea obosiți și prea setați să nu ratăm nici o zi de bălăceală în mare am cam ignorat aceste detalii, am descărcat bagajele și am pornit repede spre Pinarella di Cervia, un loc ideal pentru familiști, cu pădurice de pini chiar lângă plajă unde poți să te adăpostești la umbră și răcoare pentru a-ți proteja copilul de razele solare prea puternice. Pe de altă parte, la Bagno Delfino găsești absolut tot ce ai nevoie pentru ca ziua ta pe plajă să fie perfectă. Și prima chiar a fost! După o bălăceală zdravănă cu chiote și exclamații de genul ”Uaaaa, apa maie” (mare) și ”Bine balu ,tata” (vine valu’) am dormit atât de bine pe șezlong câteva ore sub umbrelă și răcorit de briza mării, cum cred că n-am mai dormit niciodată până atunci. 😀
În următoarele zile aveam să constat că ori nu am înțeles eu bine expresia ”con calma e tranquillita”, ori e folosită de localnici doar ca o expresie de legătură între două fraze. Asta pentru că după ce auzi această replică, în secunda doi parcă toată lumea e băgată în priză și singurul calm și liniștit ești tu.
Totuși, când se așterne seara peste Cesena poți să simți din plin tot calmul și liniștea de care s-a pomenit de atâtea ori în decursul zilei dacă faci o plimbare în centrul vechi. Începând cu Piazza del Popolo, practic centrul vechi e o succesiune de străduțe înguste și piațete mici în care poți întâlni de la terase și magazine până la cinema în aer liber cu acces gratuit.
Acolo cam la orice pas dai de câte ceva ”Malatestian” și nu e de mirare, având în vedere că perioada în care Cesena a fost administrată de familia Malatesta a însemnat practic renașterea acestui oraș. Astfel, în plimbarea ta prin centrul vechi e aproape imposibil să nu observi Rocca Malatestiana, fortăreața reconstruită de familia Malatesta în perioada 1379-1465 și care e considerată ca fiind cea mai impunătoare cetate din regiunea Emilia-Romagna.
Plasată puțin mai discret și mai greu de observat este Biblioteca Malatestiana, prima bibliotecă publică din Europa și singura care s-a conservat atât de bine până în zilele noastre. Aici se pot găsi manuscrise extrem de vechi exact în același loc unde se aflau în urmă cu peste 500 de ani. Aceasta se datorează și faptului că încă de la început biblioteca a fost organizată pe categorii iar manuscrisele au fost legate cu lanțuri de mese pentru a nu permite mutarea lor la o categorie necorespunzătoare.
În plimbarea noastră de seară prin Cesena am avut la un moment dat norocul să găsim Teatrul Bonci deschis publicului. Aceasta pentru că pe 15 august se împlinesc 170 de ani de la inaugurare. Cum am pășit pe treptele de la intrare am fost întâmpinați de o tânără care cu zâmbetul pe buze ne-a poftit înăuntru și ne-a explicat motivul pentru care teatrul este deschis pentru vizitare, ne-a permis să fotografiem și să ne plimbăm pe unde ne poftește inima și ne-a lăsat apoi în compania vocii lui Alessandro Bonci ce se auzea în fundal prin rularea înregistrărilor originale.
Dacă după o astfel de plimbare simți nevoia de puțină acțiune, două zile pe săptămână poți merge pe Hipodromul din Cesena, unde preț de câteva ore poți asista la curse de cai, teatru de păpuși pentru cei mici și în același timp poți savura o înghețata sau băuturi răcoritoare.
Evident că nu am putut sta liniștit până nu am reușit să prind și un răsărit la mare, iar locul cel mai bun pentru asta era Cesenatico. Deși nu am avut parte de vreun răsărit spectaculos am profitat de ocazie și de lumina caldă și am vizitat Porto Canale și Museo della Marineria, locuri unde aș fi putut liniștit să zăbovesc toată ziua dacă nu mi s-ar fi atras atenția că ”con calma e tranquillita” trebuie să ne întoarcem pentru a ajunge la timp pe plaja din Pinarella di Cervia.
Ca orice lucru frumos, concediul urma să se termine, iar noi urma să ne îndreptăm spre casă. Nu puteam părăsi însă Italia înainte să ne oprim măcar pentru 2-3 ore în Veneția. Hmm … pentru mine Veneția a însemnat un amalgam de dezamăgire și încântare, un ghem de trandafiri pe care îl frămânți în palme și uneori te înțepi în spini, iar alteori ești mângâiat de petalele catifelate. Asta pentru că pe străduțele extrem de înguste și întortochiate ne-am izbit de nenumărate ori de gunoaie aruncate la întâmplare, iar pe canale prima ”gondolă” pe care am văzut-o a fost de fapt un sac mare de nailon ce plutea în derivă. Totuși, după fiecare element cu impact negativ întâlnești imediat ceva ce te face să zâmbești și să te bucuri că ești acolo … iar Piața San Marco! Oooh, când în sfârșit ajungi în San Marco îți dai seama că tot labirintul prin care te-ai strecurat timp de 45 de minute a fost conceput special pentru ca măreția acestei piețe să te copleșească la final.
Nu am cadre grozave din Veneția pentru că la dus am fost pe post de catâr pentru călărețul meu preferat, iar la întors pe post de deschizător de drum. Dacă vreți un sfat de la cineva care a pățit-o: nu vă rătăciți în Veneția cu un copil de doi ani răcit și obosit. Nu e foarte distractiv chiar dacă aveți nervii tari cum i-am avut noi. 😀
Norocul nostru a venit în chipul a doi bătrânei amabili, eleganți și joviali, care ne-au explicat ce indicatoare să urmăm pentru a găsi Piazza dell’Accademia, apoi Piazza Roma pentru ca la final să ajungem la parcarea unde ne aștepta mașina.