Privită din avion, etapa de la Arad poate fi declarată ”una din cele mai bine puse la punct competiții internaționale din lumea sporturilor cu motor” așa cum declară organizatorii chiar pe site-ul oficial al raliului. Probabil; de undeva de la o înălțime foarte mare. Pentru că la sol, pe teren lucrurile au stat cu totul altfel. Și mă refer aici strict din punct de vedere a relației dintre organizator și spectator sau reprezentant media.
Partener Sport & Outdoor Photography pentru acest eveniment
Făcând o analogie cu domeniul fotografiei, e ca și când fotografiezi o pădure din vârful celui mai înalt copac și totul apare într-un verde curat și splendid. Dar când te cobori la nivelul solului și cauți un cadru frumos, acesta este stricat de tot felul de gunoaie lăsate de alții în urmă sau de nepăsarea vântului care leagănă crengile prea tare.
Evident că astfel de afirmații au nevoie de argumentare și am s-o fac punctual:
- Pe shakedown un domn însărcinat cu ordinea îi dirija pe spectatori către zonele unde nu exista bandă de delimitare, spunându-le ca nu au voie sa stea în spatele acesteia;
- La centrul de presă mi s-a spus foarte senin că nu mai au colante auto pentru media, ca s-a mers pe principiul ”primul sosit, primul servit” si s-au terminat. La ce mama dracului mă mai obosesc să specific în cererea de acreditare ca ”solicit ecuson auto”? E chiar atat de greu să socotești 1+1+1 … și să printezi câte trebuie?
- Pe Frumușeni un domn polițist (cu o mentalitate foarte sănătoasă) m-a rugat pe mine să-i explic unde poate să le permită spectatorilor să stea, deoarece nu-l instruise nimeni în nici un fel;
- La finish-ul probei Nadăș fotografii au fost îndrumați în spatele benzii, iar problema s-a lămurit doar după intervenția unui reprezentant al organizatorului;
- Nu am avut parte de același noroc pe Lalașinț, unde cu 3 ore înaintea startului ultimei probe speciale am fost împiedicat să scot mașina de pe probă ( pentru a o parca pe un drum lăturalnic ) de catre un angajat al firmei de pază subcontractată de organizator. La insistențele și chiar rugămințile mele am primit răspunsuri total lipsite de respect, iar la final mi-a dat binețe cu inspiratul și inteligentul salut: ”Du-te bă oriunde, dar aici nu stai! Du-te la azil!”.
- Să mai zic și că am cerut ajutorul directorului de concurs care m-a informat respectuos că ei au un concurs în desfășurare ( serios!!???! – era în timpul regrupării) și să mă descurc pe cont propriu?
Păi eu m-am descurcat, dar mi-a fost lehanite. Și sentimentul ăsta îi face și pe spectatori să stea acasă și să nu mai vină pe probe. Asta îi face să nu mai vadă diferența între PS-uri și stadioane (eventual doar prin prisma numărului spectatorilor și a atmosferei). Asta (și nu numai) duce încet sportul ăsta înspre o afacere de familie în care ei organizează pentru ei, ca să se dea ei, să-și etaleze sponsorii între ei și la final să se aplaude tot între ei. Doar că din păcate pentru toți, un sport fără spectatori e un sport mort.
La final pot spune că doar spectacolul oferit de concurenți m-a putut face să plec acasă cu zâmbetul pe buze. Iar la acest spectacol a contribuit și ploaia, și balta care mi-a ieșit pe neașteptate în cale și … wow! echipajele de la Rally 2!
