E interesant cum în ultimul timp fotografia mă face să revizitez unele locuri cărora nu le-am mai acordat multă atenţie.
Sâmbătă seara, am observat un afiş pe unul din stâlpii din faţa magazinului unde mă pregăteam să intru, iar textul de pe afiş mă invita să sustin echipa de volei feminin CSM Lugoj, la meciul împotriva celor de la Medicina Tg. Mureş. Pe bune, aşa scria, că mă invită, iar mama m-a învăţat că nu-i politicos să refuzi o invitaţie. 😀 Oricum, deja se contura în mintea mea o nouă oportunitate, o provocare din punct de vedere fotografic având în vedere lumina artificială din sala de sport şi subiectii care urmau să fie în continuă mişcare. Dacă mai pui în calcul şi obiectivul meu Nikon 55-200mm VR f4-5.6G din Kit (nu vreun Nikon 70-200mm f/2.8G), ceea ce ştiam ca pentru a putea folosii un timp de expunere decent va însemna un ISO destul de ridicat, iar asta, pentru D90-ul meu însemna deja un zgomot de imagine perceptibil. Ce mai tura-vura, am zis, “challenge accepted”!
Am intrat în sala pe care n-am mai vizitat-o de când participam la campionatele interliceale de fotbal în sală, m-am minunat că era renovată, mi-am facut setările şi m-am apucat de treabă. Ceea ce a ieşit vă las pe voi să apreciaţi (sau nu 😀 ):
Una peste alta, mi-a plăcut atmosfera, a fost prezentă destul de multă lume, am observat că şi la volei sunt înjuraţi arbitrii de către spectatori, iar din pacate fetele din Lugoj au pierdut cu scorul de 3-1.