Dacă până acum nu văzusem decât săritoarea de la SS, pentru mine Raliul Aradului de anul acesta a însemnat raliul săritoarelor sau a “maşinilor zburătoare” (după cum spunea mama 😉 ), pentru că în prima zi exact asta aveam programat, iar în ziua de sâmbătă am stat la “Săritoarea lui Năstase” pe ambele treceri datorită conjuncturii şi a evenimentelor neprevăzute.
Probabil că v-am obişnuit deja să vă ofer fotografii de la aceste evenimente din perspectiva spectatorului civilizat, cel care stă după bandă şi încearcă să vadă şi el ceva sau să prindă câteva cadre cât de cât spectaculoase cu ajutorul modestei aparaturi pe care o deţine. Din acest punct de vedere ziua de vineri a fost lipsită de evenimente … plictisitoare chiar pentru că am putut sa obţin aproape toate cadrele dorite din unghiuri cât de cât ok ajutat şi de spectacolul oferit de concurenţi pe probă.
Ziua de sâmbătă a început foarte devreme pentru că urma să merg într-un loc în care n-am mai fost până acum. În consecinţă, cu noaptea-n cap, cu rucsacii în spate şi cafeaua în braţe m-am urcat în maşină şi am pornit la drum. Pe parcurs, după ceva emoţii şi o deviere de la traseul corect, trupa de vineri s-a reîntregit, ne-am instalat “tabăra” la o distanţă apreciabilă de traseu, iar odată cu apropierea orei de începere a PS4 ne-am postat într-un loc în care ne simţeam în siguranţă. Toate bune şi frumoase … fotografii acreditaţi abordau săritoarea dintr-un alt unghi, deci nu aveam pe nimeni în faţă. Trece Ema, sare frumos, sunt cât de cât mulţumit de cadrul prins deci locul e bun! Eh … ghinion! Apare un cameraman din ţara vecină şi se postează exact în faţa mea. Îl rog respectuos să se dea doi paşi mai la stânga, moment în care ospitalitatea şi spiritul de protejare a semenilor explodează vehement din pieptul unui fotograf român, amintindu-mi faptul că eu sunt doar (citez) “un public” şi deci probabil că eu am mers acolo ca să stau la plajă în câmp şi să văd dosurile fotografilor, nu trecerea concurenţilor pe probă. Asta era încă o dovadă că nu se dau doi bani pe spectatorul venit pe probe şi care probabil poate deveni în urmatoarele zile un client al publicaţiei pentru care prestează el. În fine, până la urmă am fost îndrumaţi spre alt loc de unul din poliţiştii care habar n-aveau ce se petrece pe drumul lor comunal, ei ştiau doar că eu n-am voie sa stau acolo … curios, alţii aveau voie şi fără acreditare. 😀 Dar pentru că părinţii mei, în cei 7 ani de acasă, pe lângă respectul pentru cei din jur m-au învăţat şi că cel mai deştept cedează, m-am mutat unde stătea şi restul publicului, conştient fiind că după ce personajul mioritic îşi va muta “spectacolul” pe o altă probă nici poliţistul în pantaloni de trening nu-şi va mai face griji pentru siguranţa mea. 😀
Acest eveniment mi-a amintit în primul rând de cameramanii de la Eurosport aflaţi la etapa de la Sibiu, cameramani care s-au postat în faţa publicului, deci şi în faţa mea, pentru că cică eu sunt “un public”, şi-au montat echipamentele, s-au uitat în spate şi şi-au reglat trepiedele în aşa fel încât spectacolul să poată fi urmărit de toată lumea. Dar ei fac parte din altă lume, una civilizată, în care spectatorului i se acordă atenţia şi importanţa cuvenite. Amintindu-mi şi de o altă afirmaţie a profesorului de la cursul foto: “un fotograf trebuie să încerce să scoată ce-i mai bun în condiţiile de la faţa locului şi cu aparatura pe care o are la dispoziţie”, m-am hotărât să încerc să fac acest lucru si iată cadrele surprinse pe PS4:
Aşa cum am anticipat, la următoarea trecere am putut sta nestingheriţi în locul preferat, loc din care nu am fost mutaţi nici de oficialii din maşina de securitate, care s-au oprit, s-au uitat la noi şi au plecat (semn că ne aflam într-un loc pentru spectatori) şi nici de către poliţistul în pantaloni de trening care-i privea nedumerit pe oficialii din maşină. : ))
PS9:
Ca de obicei pozele sunt frumoase si cu imagini spectaculoase si ma bucur ca am un baiat talentat si destept.