Conduci. Ești concentrat la drum, la mașina din față și în retrovizoare ești atent la șoferul nerăbdător care se crede pe un circuit de Formula 1 și e aproape lipit de bara de protecție din spate. Devi puțin crispat de agresivitatea lui inutilă. Aștepți cu nerăbdare o linie dreaptă pentru a-l putea lăsa să te depășească. La un moment dat, pe partea stângă a carosabilului răsare o mare galbenă ce se întinde cât vezi cu ochii. Îți clătești ochii pentru câteva fracțiuni de secundă, destul cât să afișezi un zâmbet larg și să te eliberezi de crispare … dar îți concentrezi repede din nou atenția la evenimentele de pe șosea. A fost o mică oază de relaxare ce te-a ajutat pentru scurt timp.

Dar oare ce se întâmplă dacă te oprești, dacă găsești un loc de refugiu, tragi pe dreapta și admiri liniștit priveliștea? Ba mai mult, dacă te încumeți să intri cu grijă în mijlocul lanului de Floarea Soarelui? Îți spun eu! 🙂

În timp ce te apropii de lan, treptat zgomotul mașinilor ce gonesc pe șosea se pierde și lasă locul zumzetului albinelor, iar priveliștea florilor care se scaldă în soarele dimineții te copleșește și zâmbetul îți cuprinde toată fața.

Pe măsură ce te adâncești în marea galbenă, fară să vrei reîncepi să visezi cu ochii deschiși și chiar să te simți uneori – parcă – în centrul atenției, ca pe o scenă, cu muuulte fețe galbene ce te privesc zâmbitoare.

Nu știi ce scuză să găsești ca să mai zabovești acolo măcar 5 minute în plus … florile, soarele, aerul curat … ah, da! Albinele care se scaldă la propriu în polen și parcă îți transmit bucuria de care au parte din belșug!

Nimic nu-ți mai poate lua zâmbetul de pe față după o astfel de experiență, asta se întâmplă dacă te oprești și te lași cuprins de ospitalitatea splendorii galbene. 🙂