Creşterea animalelor

Creşterea animalelor a fost (şi este) o ocupaţie de bază a locuitorilor acestei zone, din timpuri străvechi, fiind favorizată de varietatea reliefului (câmpie, dealuri, munţi), climă blândă, de densitatea reţelei hidrografice şi bogăţia floristică a covorului vegetal.

Documente scrise despre această îndeletnicire sunt mai puţine. Italianul Francesco Griselini în anii petrecuţi în Banat (sept. 1774 – febr. 1777) consemna: „ocupaţia de căpetenie a tinerilor români este să pască vitele, până devin destul de puternici şi oţeliţi pentru a fi folosiţi la arat, cărăuşie şi la alte munci cu braţele. Într-adevăr, românii sunt singurul neam din Banat care se pricep fără deosebire la orice fel de muncă”. În anul 1774 austriacul Johan Jakob Ehrler nota despre Luncani că „are vite cornute de talie mijlocie”.

În comună se creşteau şi se cresc: vaci, boi, oi, capre, cai, porci în proporţii diferite de la un sat la altul.

Satul Luncani creştea mai puţin cai şi mai mult oi, boi şi vaci. Boii, vacile şi oile se păstoreau pe păşunile din Munţii Poiana Ruscă, de primăvara până toamna târziu, când erau aduse la sălaşe, amplasate la o distanţă destul de mare de sat. În turma de oi nu se aflau capre. Această regulă se păstrează în mare parte şi în prezent. Prezentăm câţiva din gospodarii ce aveau mari turme de oi: Potoroancă, Dulcă, Creţu etc. Aceştia în cea mai mare parte comercializau laptele şi brânza la Ruschiţa, în partea de sud a Munţilor Poiana Rusca.

În satele Tomeşti şi Româneşti turmele de oi păşteau împreună cu cele de capre pe păşunile din munţi şi dealuri. Iarna se aduceau acasă şi se adăposteau în saivane ce se aflau în grădina din spatele caselor (unii gospodari din Tomeşti aveau şi sălaşe la o oarecare distanţă de sat). Regula se păstrează şi în prezent. Turmele de oi erau (şi sunt) formate din oile mai multor gospodari care le păzeau cu rândul sau plăteau un cioban, în funcţie de numărul de capete. Familiile Bodea şi Stănilă (Andriş) din Româneşti şi Iustin din Tomeşti deţineau un număr important de oi şi capre.

Până la înţărcatul mieilor, oile cu lapte păşunează separat de oile sterpe. Măsuratul oilor din Luncani se face în fiecare an la 1 mai, în celelalte sate cu două săptămâni mai devreme. La măsuratul oilor se desfăşoară un adevărat ritual, de care vom vorbi mai mult la subcapitolul Datini şi obiceiuri.

Vacile se ţin în gospodărie, în grajduri, împreună cu caii. Vacile sunt duse ziua la păşune iar seara sunt aduse acasă pentru muls. Caii, când nu se lucrează cu ei, sunt lăsaţi şi noaptea la păşune unde erau împiedicaţi. Pentru păşunat se plăteşte o taxă de păşune la primărie.

În satul Luncani o parte din vaci şi boi pasc pe păşunile din zona alpină a Padeşului, altă parte pe păşunile din jurul sălaşelor.

Necesarul de carne, lapte, brânză, ouă, lână este asigurat în bună măsură din producţia proprie. Surplusul de produse este valorificat la piaţa din Colonia Fabricii (sâmbăta) şi piaţa din Făget (vinerea).

Producţia animalieră obţinută la data de 01.01.2004 (Registrul agricol):

• Carne bovine (tone)……………………………………….17,4
• Carne ovine (tone)…………………………………………..9,1
• Carne caprine (tone)………………………………………..1,1
• Carne porcine (tone)………………………………………71,5
• Carne păsări (tone)………………………………………….6
• Lapte vacă şi bivoliţă (hl)……………………………..9620
• Lapte ovine (hl)…………………………………………….440
• Lapte caprine (hl)………………………………………… 140
• Lână (tone)………………………………………………………2
• Ouă (mii buc)………………………………………………….880
• Carne Total (tone)………………………………………..105,1
• Miere (tone)……………………………………………………2

Specificul condiţiilor naturale ale comunei indică o orientare mai mare spre ramura creşterii animalelor, care asigură venituri mai mari.