Populaţia

Teritoriul actual al comunei Tomeşti, deosebit de propice pentru creşterea animalelor şi pomicultură, dar în acelaşi timp bogat în păduri şi resurse minerale utile, a fost locuit din cele mai vechi timpuri de o populaţie stabilă şi densă. Acest fapt este o consecinţă atât a factorilor istorici, sociali şi economici, care au contribuit la dezvoltarea unor fornaţiuni social-economice bine organizate, începând cu primele secole ale erei noastre, cât şi a celor geografici care au determinat întemeierea de timpuriu a aşezărilor umane.

Pentru stabilizarea şi sporul populaţiei în Banat, stăpânirea habsburgică introduce în anul 1779 registrele matricole de stare civilă, stopează imigrările, stabileşte carantine pentru combaterea epidemiilor, ia măsuri pentru combaterea urmărilor provocate de secetă şi inundaţii, introduce noi culturi pentru ameliorarea alimentaţiei.

Comuna Tomeşti nu a fost afectată de colonizările masive cu populaşie neromânească organizate şi girate de administraţia imperială austriacă în Banat.

Pentru funcţionarea fabricii de sticlărie (1820) patronul acestei fabrici a adus specialişti (meseriaşi) străini în număr destul de redus. Aducerea acestor meseriaşi nu s-a realizat oficial (de către stat) ci în mod particular de către patron. Aceşti specialişti împreună cu localnicii au înfiinţat actuala localitate, care mult timp s-a numit „Fabrica de sticlă” şi care abia mai târziu a primit denumirea de Colonia Fabricii.

După instaurarea regimului dualist austro-ungar (1867) când administraţia austro-ungară a făcut noi colonizări cu populaţie neromânească, zona a fost ocolită datorită pământului neprielnic agriculturii.

Evoluţia numărului de locuitori este oglindită în recensămintele efectuate de-a lungul anilor.

 

Evoluţia populaţiei între anii 1869 – 2002
Tabel 3.1.

Nr.Crt Localităţi Recensămintele populaţiei pe ani
1869 1900 1930 1948 1956 1966 1968 1970 1972 1992 2002
1 Tomeşti 698 696 885 623 441 483 552 539 492 393 360
2 Colonia Fabricii 410 888 930 927 1120 1133 867
3 Româneşti 670 677 828 779 720 730 719 747 805 656 584
4 Baloşeşti 191 222 240 230 215 217 230 249 226 178 145
5 Luncanii de Jos 667 633 718 743 558 900 915 963 570 477 400
6 Luncanii de Sus 134 109 120 142 101 51 51
Total 2226 2228 2671 2375 2478 3327 3466 3567 3314 2888 2410

Sursa: recensământul populaţiei în anul 2002, Primăria Tomeşti.
Cu toate pierderile de vieţi omeneşti prin participarea la primul război mondial (1914 – 1918), în anul 1930 populaţia a crescut cu 443 locuitori faţă de anul 1900. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în satele Tomeşti şi Româneşti.

Pierderile masive de vieţi omeneşti în cele de-al doilea război mondial (1941 – 1945) au făcut ca în anul 1948, populaţia comunei să fie mai redusă cu 296 persoane faţă de anul 1930 cu toate că în anul 1944 au venit în comună 40 de sticlari de la Azuga.

Faţă de populaţia anului 1948 numărul locuitorilor în anul 1970 a crescut cu 1192 pe total comună, din care 843 locuitori la Tomeşti şi Colonia Fabricii luate împreună, 362 locuitori la Luncanii de Jos şi Luncanii de Sus, o creştere a populaţiei la Baloşeşti cu 19 locuitori şi o scădere uşoară la Româneşti (-32 locuitori).

Creşterea numărului populaţiei a fost mai pronunţată în Colonia Fabricii, după anul 1956, ca urmare a investiţiilor alocate de stat în dezvoltarea fabricii de sticlă şi în construcţia de locuinţe. În mare măsură creşterea numărului de muncitori s-a făcut şi pe seama migraţiei dinspre alte comune şi chiar judeţe.

 

Sporul natural al populaţiei
Tabel 3.2.

Specificaţie ANII
1960 1969 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
Născuţi 51 39 18 18 22 25 21 25 12 17 21 15 15 18
Decedaţi 32 10 34 32 40 18 38 37 31 35 23 33 25 33
Spor natural (+/-) +19 +29 -16 -14 -18 +7 -17 -12 -19 -18 -2 -18 -10 -15

Sursa: Registrul de stare civilă, Primăria Tomeşti

Din tabelul de mai sus se observă că până în anul 1990 diferenţa dintre numărul născuţi vii şi cei ai decedaţilor în timpul unui an a fost între 19 şi 22, reprezentând pentru anul 1969 un spor natural de 8,27/1000 locuitori. După anul 1990 sporul natural a fost negativ (excepţie anul 1998). În anul 2002 acesta a fost de -7,46/1000 locuitori. Natalitatea este mică iar mortalitatea este extrem de mare. Populaţia comunei este îmbătrânită. În acei ani sporul natural pe ţară era de -0,6/1000 locuitori. În următorii ani se va ajunge la desfiinţarea unor localităţi (Luncanii de Sus, Colonia Fabricii) şi scăderea accentuată a populaţiei celorlalte sate.

Conform recensământului din anul 2002 în comuna Tomeşti, situaţia demografică se prezenta după cum urmează: populaţia totală = 2410 locuitori, din care populaţie stabilă = 2254 locuitori.
Tabel 3.3.

Nr.Crt Localitatea Nr.Locuitori Procent
1 Colonia Fabricii 867 35,97
2 Tomesti 360 14,94
3 Baloşeşti 145 6,02
4 Luncanii de Sus 51 2,12
5 Luncanii de Jos 400 14,59
6 Româneşti 587 24,36
TOTAL 2410 100

Sursa: Recensământul populaţiei din anul 2002

Oprirea activităţii la fabrica de sticlărie a dus la o scădere a populaţiei cu 1157 locuitori în anul 2002 faţă de anul 1970 şi cu 478 locuitori faţă de anul 1992.

Structura populaţiei. Structura pe sexe este rezultatul mişcării naturale şi a raportului dintre mortalitatea masculină şi cea feminină, şi a celei migratoare, privind în special raportul dintre numărul migraţiilor de sex masculin şi cel feminin.

 

Structura pe sexe a populaţiei comunei în anul 2002
Tabel 3.4.

Nr.Crt Localitatea Număr Bărbaţi Femei
Număr % Număr %
1 Colonia Fabricii 867 436 50,28 431 49,71
2 Tomeşti 360 181 50,27 179 49,72
3 Baloşeşti 145 73 50,34 72 49,65
4 Luncanii de Sus 51 25 49,01 26 50,98
5 Luncanii de Jos 400 201 50,25 199 49,75
6 Româneşti 587 294 50,08 293 49,91
TOTAL 2410 1210 50,21 1200 49,79

Sursa: Recensământul populaţiei din anul 2002
Se observă că raportul populaţiei dintre bărbaţi şe femei este relativ egal.

 

Structura populaţiei pe principalele grupe de vârsta în anul 2002
Tabel 3.5.

Grupe de vârstă ani Număr persoane Pondere
0-6 101 4,19
7-18 381 15,80
19-25 302 12,53
26-35 301 12,49
36-45 323 13,40
46-60 563 23,37
Peste 60 439 18,22
TOTAL 2410 100

Sursa : Recensamântul populaţiei din anul 2002
Structura etnică a populaţiei stabile
Tabel 3.6.

Nr.Crt Localitatea Români Maghiari Germani Rromi Alte etnii Populaţie stabilă
1 Colonia Fabricii 717 33 14 4 768
2 Tomeşti 339 2 5 1 347
3 Baloşeşti 145 145
4 Luncanii de Sus 38 38
5 Luncanii de Jos 386 386
6 Româneşti 569 1 570
TOTAL 2194 36 19 5 2254

Sursa : Recensamântul populaţiei din anul 2002

Din punct de vedere al structurii naţionale putem afirma că populaţia comunei este omogenă pentru majoritatea localităţilor. În Colonia Fabricii, pe lângă români trăiesc şi maghiari (33) şi germani (14). Germanii s-au aşezat aici odată cu înfiinţarea fabricii de striclărie, constituind mâna de lucru calificată. Se pare ca au venit din Boemia şi Austria după anul 1820.

Restul localităţilor sunt vechi sate româneşti atestate istoric în perioada secolelor al XIV -lea – al XVII-lea, în care populaţia românescă şi-a pastrat omogenitatea.

 

Structura religioasă a populaţiei stabile
Tabel 3.7.

Nr.Crt Specificare Ortodocsi Romano-catolici Greco-catolici Reformaţi Baptişti Penticostali Adv. de ziua a 7-a Evang. Pop.stabilă
1 Colonia Fabricii 648 49 1 21 9 40 768
2 Tomeşti 280 8 18 40 1 347
3 Baloşeşti 145 145
4 Luncanii de Sus 35 3 38
5 Luncanii de Jos 382 4 386
6 Româneşti 510 1 17 34 8 570
TOTAL 2000 57 1 22 44 121 8 1 2254

Sursa : Recensământul populaţiei din anul 2002

În comuna Tomeşti, pe data 1 mai 2007 erau 820 de pensionari şi 14 şomeri în plată, din care în: Colonia Fabricii şi Tomeşti 413 pensionari şi 14 şomeri, Baloşeşti 42 pensionari, Româneşti 180 şi Luncani 185.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *