Se pare că am o slăbiciune pentru italience. Dacă în adolescență eram îndragostit iremediabil (credeam eu pe atunci) de o Testarossa, duminică Alfetta mi-a luat mințile. Deși e trecută de prima tinerețe, iar mai tinerele japoneze se ”plimbau” țanțoș cu viteză mult mai mare, mie italianca mi s-a părut superbă și mi-a rămas la suflet. 🙂
Am fost la Alba duminică, dar nu ca să vizitez din nou cetatea (deși mi-ar fi plăcut), ci pentru că acolo s-a desfășurat a doua etapă de Campionat Național de Viteză în Coastă pe un tronson de drum între Hărpia și Straja. Am ajuns destul de târziu acolo, chiar la limită aș putea spune, cu câteva minute înainte de închiderea circulației publice și totul s-a desfășurat destul de alert pentru mine. Oscilând între alegerea locului unde urma să stau la fiecare manșă de concurs pe un traseu pe care îl vedeam pentru prima oară și locul unde am parcat mașina, nu am prea avut timp să mă dezmeticesc și să-mi formez prea multe impresii de așternut aici.
Totuși simt nevoia să spun încă o dată cât de mult mă impresionează la etapele de viteză în coastă apropierea dintre sportivi și spectatori. După fiecare manșă de concurs, la coborâre spectatorii își așteaptă favoriții pe marginea drumului aplaudându-i și încurajându-i, iar răspunsul acestora nu se lasă așteptat.
Și pentru că la fața locului nu mi-am format impresii demne de așternut între fotografiile din albumele pe care vi le prezint, am să-mi spun aici părerea referitor la o discuție pornită pe facebook în legătură cu propunerea introducerii unei taxe pentru spectatori.
Da, sunt de acord să platesc o taxă pentru un weekend de VTM ca spectator. Sunt de acord pentru că, platind (ca afară) probabil că voi avea parte și de condiții ca afară. Probabil că pe cei 3-5 km de probă vor exista coșuri de gunoi amenajate de organizatori, voi avea în mână un pliant unde să pot citi câteva informații despre acest sport minunat și o listă cu participanții la competiție, voi fi într-un fel sau altul informat cine e pe traseu și ce timpi are și de ce e întreruptă cursa, etc. Astfel chiar dacă aș fi pentru prima dată în viață prezent la o astfel de competiție, nu aș avea impresia că sunt la un raliu și aș stii că urmează să vina Zaberca (de exemplu) și nu ”ala roșu cu RRR pe spate” … așa cum am auzit discutându-se duminică pe margini.
Ziua de duminică a reprezentat și o premieră absolută pentru cel mai mic membru al familiei noastre, iar la final, după ce am privit-o cu nostalgie pe Alfetta cum e urcată pe platformă și ascunsă de privirile mele, am avut parte de o surpriză plăcută. Oprindu-ne să imortalizăm prima participare a fetiței noastre ca spectator la o competiție auto, domnul Lucian Răduț ne-a surprins cu amabilitatea sa, apărând ca din senin lângă mașina de concurs și luând-o în brațe pentru a fi fotografiați. Mulțumim! A fost un gest frumos. 🙂