CR Motocross 2014, Etapa 1

Dacă la regionalul de RallySprint m-a pârlit bine soarele de zici că am stat în cuptorul cu microunde, duminica trecută la regionalul de Motocross m-a plouat și am tremurat de frig ca o curcă … evident plouată. Prima etapă de anul acesta a Campionatului Regional de Motocross s-a desfășurat pe circuitul de la Ianova, pe […]

Peștera Românești MTB

Da, știu că postarea asta vine cu mare întârziere, dar au existat motive întemeiate pentru asta. Și fără să înșir aici tot felul de scuze, hai să trecem la evenimentul ce a avut loc săptămâna trecută în Românești. Întâi de toate nu mă pot abține să le atrag atenția organizatorilor că Românești din Timiș nu […]

CRRS 2014, Etapa 3

A 3-a etapă din Campionatul Regional de RallySprint, organizat de VSS Racing Club a avut loc pentru ultima oară (cel puțin în acest an) pe circuitul VIK Power din Arad, urmând ca etapele viitoare să se desfășoare în alte locații. Datorită faptului că lucrările de renovare au demarat deja, traseul a trebuit scurtat puțin pentru […]

Raliul Aradului – 2014

Am plecat puțin dezamăgit de la Raliul Aradului fără să știu de fapt de ce. Și oricum, nu sunt eu în măsură să-mi dau cu părerea nici despre organizare și nici despre prestația concurenților. Dar dacă stau și mă gândesc mai bine … de ce nu? De ce n-aș fi în măsură să-mi spun părerea? […]

Liman Bike Race IX – 2014

Aventură și curaj … acestea sunt cuvintele care caracterizează cel mai bine ediția a IX-a a concursului de MTB Liman Bike Race. Iată că în ciuda zvonurilor, a scepticismului unora și chiar în ciuda piedicilor puse de vreme, Liman Bike Race păstrează tradiția și păstrează Comuna Tomești pe harta turismului și a competițiilor sportive pe […]

Automobilismul, jurnalismul și spectatorul român

În weekend-ul ce a trecut vântul competițiilor automobilistice a bătut dinspre vest. Într-un an în care Raliul Timișului nu intră în calendarul CNR, nevoia de acțiune și adrenalină a oamenilor pasionați de sporturile cu motor duce inevitabil atenția asupra campionatelor regionale si județene, iar etapele din calendarele acestora se înmulțesc pe zi ce trece. Doamne […]

CRVC 2014 – Etapa 1, Ţara Zarandului

De data asta n-am mai stat pe gânduri. Pentru că îmi luasem nişte angajamente ce din principiu trebuie onorate şi pentru că anul trecut m-am îndrăgostit irecuperabil de traseul ăsta, sâmbătă dimineaţa eram primul pe tronsonul ce urma să găzduiască prima etapă de VTM regional din acest an, organizată de VSS Racing Club. Da … […]

La vânătoare

Duminică am fost la vânătoare. Nu! Nu am dat aparatul foto pentru un arc și nici n-am s-o fac … deși sunt unii care vor să mă corupă. 😛 Clubul Archery Lugoj a organizat un concurs de tir cu arcul cu ținte 3D, în pădure, iar eu am fost alături de concurenți pe cei 2 […]

CRRS 2014 – Etapele 1 și 2

În weekendul 08-09 martie s-au desfășurat la Arad primele două etape din Campionatul Regional de Rally Sprint 2014, organizat de VSS Racing Club. Am fost acolo, am văzut și îți arăt și ție … cine știe, poate data viitoare vrei să fi și tu prezent, pentru că poarta e deschisă și amatorilor. Enjoy! 🙂 Spre […]

Vinovatul

Urmăresc cu plăcere o serie de documentare realizate în SUA, referitoare la fotografia wildlife și în mod involuntar tânjesc la astfel de locații și la toate oportunitățile pe care ți le oferă acestea. Și stând așa relaxat pe spătarul scaunului, brusc se umflă ambiția și patriotismul în mine și îmi zic ca o parte din […]